02 Iunie 2017Sursa: IGPR

ACȚIUNE PENTRU SIGURANȚA RUTIERĂ

Peste 7.000 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști, în cadrul unei acțiuni ce a vizat prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor. În 18 cazuri, polițiștii au dispus imobilizarea autovehiculelor întrucât pericolul creat prin defecţiunile tehnice constatate era unul major.

În perioada 29 – 30 mai a.c., Direcția Rutieră a organizat o acțiune comună, la nivel național, împreună cu Registrul Auto Român pentru prevenirea evenimente rutiere cu consecinţe grave produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor.

Echipele de control au urmărit verificarea sistemului de frânare, a celui de reducere a zgomotului şi a emisiilor poluante, a mecanismului de direcţie, instalaţiei de iluminare/semnalizare, existenţei şi autenticității seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor, precum și a legalității montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.

De asemenea, a fost verificat sistemul de rulare (punţi, roţi, anvelope şi suspensie), corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare și concordanţa acestora cu datele şi caracteristicile tehnice ale vehiculelor, deţinerii inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, deţinerii certificatului de agreare pentru activitatea de transport în regim de taxi/viza anuală și aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/sau certificate de către autoritatea competentă şi care sunt marcate corespunzător.

La acţiune au participat 1.292 de poliţişti rutieri şi 111 specialişti din cadrul Regiei Autonome - Registrul Auto Român, cu 55 de autolaboratoare de control tehnic, fiind controlate 11.284 de autovehicule.

Pentru neregulile depistate, au fost aplicate 7.405 sancţiuni contravenţionale. Din totalul acestora, 4 au fost aplicate pentru defecțiuni ale sistemul de frânare, 12 pentru defecțiuni ale mecanismului de direcţie, 219 pentru defecțiuni ale sistemului de rulare (anvelope), 621 pentru defecțiuni ale instalațiilor de iluminare/semnalizare, 100 pentru aplicarea de folii neomologate sau a tratamentelor chimice pe parbriz, geamurile laterale sau lunetă, 597 pentru alte defecțiuni tehnice, 159 pentru neefectuarea în termen a inspecției tehnice periodice, 20 pentru utilizarea luminilor de ceață utilizate în alte condiții decât pe timp de ceață, 5.573 pentru alte abateri de la normele rutiere și 100 pentru abateri prevăzute de alte acte normative.

Pentru defecţiuni tehnice grave ale mecanismului de direcţie sau ale sistemului de frânare au fost reţinute 18 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar pentru alte defecţiuni, cu gravitate mai redusă, au fost retrase 717 de certificate de înmatriculare, 661 dintre acestea au fost retrase vehiculelor înmatriculate in România, 26 celor destinate transportului de persoane în regim taxi și 30 vehiculelor înmatriculate in alte state.

Poliţiştii rutieri au dispus în 18 cazuri, imobilizarea autovehiculelor respective, întrucât pericolul creat de defecţiunile tehnice constatate era major, evitându-se în acest fel producerea unor evenimente rutiere.

De asemenea, pe parcursul acțiunii, polițiștii au constatat 68 de infracțiuni, dintre care 50 la regimul circulației și 18 de altă natură.

 

Exemplu:

Un bărbat, de 32 de ani, din Oradea, a fost depistat de polițiști în timp ce efectua transport de persoane în regim taxi cu autoturismul și a prezentat la control un certificat de agreare și un buletin de verificare metrologică despre care există suspiciuni privind veridicitatea acestora.

Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

De asemenea, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 8.805 lei, pentru următoarele abateri: folii aplicate pe geamurile laterale din față și spate, fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare, asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente auto era expirată din data de 3 mai 2016, fiind reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare, nu a prezentat certificatul de metrologie valabil, a utilizat pe autoturismul taxi un aparat de taxat, care funcționează cu încălcarea legii, acesta figurând montat pe un alt autoturism, motiv pentru care i-a fost reținută autorizația taxi, în vederea retragerii. 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii