ACȚIUNE DE AMPLOARE PE LINIA CONSUMULUI DE ALCOOL ȘI DROGURI, LA VOLAN
Noaptea trecută, polițiștii rutieri constănțeni, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene din țară, au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.
Astfel, aproximativ 800 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test.
În urma activităților, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune), conducătorilor auto fiindu-le reținute, în vederea suspendării, permisele de conducere.
De asemenea, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.
Totodată, polițiștii rutieri au constatat 17 infracțiuni, dintre care 12 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, 1 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 3 pentru deținere de droguri de risc, potrivit Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului de droguri.
La activități au participat și specialiști ai Agenției Naționale Antidrog Constanța, pentru consilierea conducătorilor auto, depistați sub influența substanțelor psihoactive.
Exemple:
În jurul orei 22.50, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru THC. Totodată, în autoturism a fost identificat un pliculeț ce conținea o substanță vegetală.
În jurul orei 23.35, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, care a condus un autoturism pe bulevardul Năvodari fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie și în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru amfetamină.
În jurul orei 00.55, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, care a condus un autoturism în orașul Năvodari, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru THC. Totodată, în autoturism a fost găsit un pliculeț cu substanță vegetală, precum și 2 grindere.
În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii