02 Iunie 2025Sursa: I.G.P.R.

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR ȘI PROCURORILOR ÎMPOTRIVA INTRODUCERII ÎN ȚARĂ, FĂRĂ DREPT, DE DROGURI DE RISC

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 23 de ani, de cetățenie moldovenească, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc.

 

Din probatoriul administrat a reieșit că,  în perioada aprilie – mai 2025, în baza unei comenzi plasate online, persoana în cauză ar fi introdus, din Thailanda, în România, prin intermediul serviciilor internaționale de transport, peste 1 kilogram de canabis (drog de risc), ascuns într-un colet conținând obiecte de vestimentație.

 

Persoana cercetată a fost prinsă în flagrant delict, la data de 30 mai 2025, de către polițiști, imediat după preluarea pachetului în care s-ar fi aflat substanța interzisă.

 

La data de 31 mai  2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea acesteia, ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi, din cadrul Tribunalului Iași, luând măsura arestării  preventive, față de aceasta, pentru 30 de zile.

 

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii