09 Noiembrie 2024Sursa: IGPR

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR, PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI

Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A2, cu sprijinul Serviciului Rutier Ilfov și Brigăzii Rutiere București, sub coordonarea Brigăzii Autostrăzi, au acționat în vederea creșterii gradului de disciplină în rândul conducătorilor auto, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale.

 

Astfel, la data de 9 noiembrie 2024, în jurul orei 04.00, polițiștii de la autostrăzi au acționat în parcarea de la km. 78 a autostrăzii A0, calea 1 unde s-ar fi adunat mai mulți conducători auto și pasageri ai vehiculelor (aproximativ 40 de persoane), care ar fi făcut manevre de drift.

 

În vederea legitimării și identificării conducătorilor auto, au intervenit și 2 echipaje de la Biroul de Poliție Autostrada A2.

 

De asemenea, la fața locului, au fost redirecționate un echipaj de control tehnic în trafic de la Registrul Auto Român și un echipaj de la Brigada Rutieră București.

 

Astfel, au fost aplicate 3 sancțiuni pentru folii neomologate, o sancțiune pentru noxe, o sancțiune pentru defecțiuni la luminile numerelor de înmatriculare, 2 sancțiuni pentru defecțiuni ale sistemului de iluminare, 4 sancțiuni pentru anvelope de alte dimensiuni, 2 sancțiuni pentru anvelope uzate, o sancțiune pentru neomologare suspensie, o sancțiune pentru defecțiunea dispersorului, o sancțiune ITP expirat, 4 sancțiuni pentru modificări neomologate, 1 sancțiune pentru conducere pe sens opus, 1 sancțiune pentru oprire nejustificată pe banda de decelerare, 1 sancțiune conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și pentru alte fapte.

 

Ca măsuri complementare, polițiștii au retras 13 certificate de înmatriculare, 3 seturi de plăcuțe și au reținut un permis de conducere.

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii