13 Noiembrie 2024Sursa: IGPR

11 PERCHEZIȚII PE LINIE DE EVAZIUNE FISCALĂ

        În această dimineață, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile germane, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș pun în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș.

Video - https://youtu.be/NwDnpfPTcPo

 

Activitățile au loc sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș și Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni, într-un dosar de urmărire penală aflat în lucru la nivelul Parchetului Regensburg, Germania, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

 

În fapt, s-a reținut că, în perioada 2021-2024, cetățeni români, în calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale din Germania, nu ar fi respectat obligația de a declara la asigurările sociale și de a achita lunar, la termen, cotele de contribuție care le-ar fi revenit angajaților.

 

La acțiune participă și lucrători din cadrul Biroului Vamal Principal Regensburg, Controlul Financiar al Muncii Nedeclarate, Germania.

 

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic și Serviciului de Investigații Criminale.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii