09 Iunie 2022Sursa: IGPR

ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI LA FINALUL CELUI DE-AL 7-LEA AN

Ore online, ore desfășurate la școală, schimbări de ritm impuse de pandemie, dar același entuziasm și bucurie. Așa s-a desfășurat cel de-al 7-lea an al Școlii siguranței Tedi pentru cei 37.075 de elevi de clasa I din toată țara care au frecventat cursurile în anul școlar 2021-2022. După ce au ascultat cu mare interes și și-au îndreptat toată atenția către cadrul didactic, către Tedi și polițiștii prezenți la orele despre siguranță, cei mici au acum mai multe informații legate de regulile de bază pe care trebuie să le urmeze pentru a fi în siguranță pe stradă, acasă, la școală, în mijloacele de transport, când sunt în vacanță sau când accesează internetul.

Tedi, împreună cu învățători din toată țara și cu reprezentanți ai Poliției Române prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și-au îndeplinit și în acest an misiunea de a le face cunoscute elevilor de clasa I cât mai multe informații utile despre siguranță. Prin intermediul lecțiilor gândite pentru a fi interesante și provocatoare, cei mici și-au consolidat cunoștințele de bază dobândite în familie și au aflat și foarte multe alte situații noi pentru care este important să dețină informații pentru rezolvarea lor.

Iată că încheiem cel de-al 7-lea an al Școlii siguranței Tedi. Nici nu știu când a trecut timpul. Fiecare an a venit cu provocările lui, dar și cu numeroase activități pe care le-am organizat până acum mare drag pentru șapte generații de elevi de clasa I. Avem zeci de mii de fotografii primite de la copii, sute de mesaje de la cadrele didactice, multe amintiri rămase în memorie și în suflet de la lecțiile la care am participat personal. Fiecare generație are copii extraordinar de receptivi, învățători deosebit de implicați care au răspuns prompt invitației lui Tedi de a participa la acest program. Îi felicităm pentru tot ce au făcut pe parcursul anului și le mulțumim că ne sunt alături pentru a crea împreună o societate cu adulți informați și responsabili” - Ioana Vișean, Director de comunicare Maspex Romania.

De la începutul anului școlar și până în prezent, Tedi a primit peste 32.000 de fotografii. Acestea conțin desene, machete ale situațiilor în care pot aplica informațiile despre siguranță. Și nu în ultimul rând mesaje pentru Tedi și pentru domnii și doamnele polițist.

Se spune că totul pleacă de la cei şapte ani de acasă. Noi, anul acesta, avem cea de-a 7-a generaţie de absolvenţi ai Şcolii siguranţei Tedi şi putem spune, cu mândrie, că avem 7 generaţii de copii care ştiu să trăiască în siguranţă. Este un rezultat de echipă: copii, părinţi, profesori şi politişti care ne motivează să continuăm programele preventive” - comisar șef de poliție Ramona DABIJA-Director al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității. 

Programul Școala siguranței Tedi are drept scop asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații. Parteneriatul cu Ministerul Educației şi cu Poliţia Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității asigură adaptarea tuturor materialelor elaborate de Tedi la vârsta copiilor și respectarea dreptului acestora la o educație de calitate.

„La Școala Tedi, educația pentru siguranță începe de la clasa I. Ținând cont de societatea în care trăim, nu pare deloc devreme. Ritmul vieții și cantitatea de informații care invadează mintea copiilor de 7 ani din 2022 sunt mult mai mari decât în urmă cu 10 sau 20 de ani, așa că datoria noastră este să îi pregătim de la o vârstă fragedă să se descurce cât mai bine într-o societate extrem de dinamică. Secretul unui program reușit este rețeta echilibrată între când (cât mai devreme), cu cine (cu oameni pasionați) cât (suficient, dar nu obositor) și mai ales cum: interactiv, nonformal, online și fizic, provocator, distractiv și educativ în egală măsură. Școala Siguranței Tedi a reușit să echilibreze aceste ingrediente. Felicităm

deopotrivă organizatorii, cât și toți profesorii și copiii implicați, pentru efortul, curajul și bucuria cu care învață să fie în siguranță”, a declarat domnul Ionel Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației.

Școala siguranței Tedi continuă și în anul școlar 2022-2023! Cadrele didactice care vor avea elevi în clasa I sunt invitate să urmăreacă site-ul programului www.scoalatedi.ro pentru înscrierile care vor începe odată cu noul an școlar.

Suportul didactic este asigurat de Tedi și constă în materiale necesare desfășurării programului la clasă, concepute astfel încât să respecte modul de învățare specific elevilor de clasa I - prin jocuri și activități educative. Toate materialele sunt în format electronic și sunt transmise gratuit, prin e-mail, după finalizarea înscrierii. Materialele pot fi folosite atât în predarea directă la școală, cât și la orele în sistem online. 

 

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Contact - Relaţii cu publicul / petiții

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii