08 Aprilie 2024Sursa: IGPR

SCHIMB DE BUNE PRACTICI ÎN DOMENIUL COMBATERII TRAFICULUI CU ARME DE FOC

În perioada 1 - 5 aprilie a.c., 3 specialiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Institutul Național de Criminalistică au participat, alături de specialiști criminaliști din cadrul Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova – Centrul Tehnico – Criminalistic și Expertize Judiciare, precum și un expert în domeniul balisticii judiciare din cadrul Centrului de Informații împotriva Terorismului și Criminalității Organizate al Ministerului de Interne din Spania, la un schimb de cunoștințe și bune practici.

 

Activitățile s-au derulat în cadrul proiectului „Întărirea capacității de combatere a traficului de arme de foc și muniție în rândul statelor din Sud Estul Europei”, finanțat prin mecanismul EUROPOL (Low Grant Value), în Chișinău, Republica Moldova.

 

Activitatea și-a propus atât efectuarea schimbului de experiență și bune practici în domeniul examinării criminalistice a armelor de foc și a muniției aferente, prin îmbunătățirea expertizei și dezvoltarea cunoștințelor specialiștilor din România, Spania și Republica Moldova, cât și intensificarea relațiilor de colaborare și cooperare între structurile cu competențe în asigurarea probatoriului judiciar din punct de vedere științific, dar și în identificarea, investigarea și incriminarea faptelor de natură penală ce vizează folosirea și traficarea armelor de foc și a munițiilor.

 

Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea capacității instituționale de identificare a armelor de foc, precum și în efectuarea unui schimb internațional operativ și eficient de date și informații în domeniul balisticii judiciare, pentru înlăturarea pericolelor la adresa ordinii și securității publice în zona de Sud Est a Europei.

 

Parteneriatul proiectului este constituit din Inspectoratul General al Poliției Române, prin Institutul Național de Criminalistică (structură coordonatoare), alături de Inspectoratul General al Poliției din Republica Moldova, prin Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare și Centrul de Informații împotriva Terorismului și Criminalității Organizate din cadrul Ministerului de Interne, Spania, ambele în calitate de instituții co-aplicante.

 

Proiectul are o perioadă de implementare de 6 luni (03.11.2023 – 03.05.2024) și un buget  total de 59.599,00 de euro, dintre care finanțarea nerambursabilă este de 56.619,00 de euro (95%).

 

 

Proiect finanțat de Uniunea Europeană

Galerie foto

Fişiere ataşate

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii