30 Ianuarie 2023Sursa: IGPR

Prima conferință a Proiectului „Acțiune integrată pentru combaterea infracțiunilor cu mobil discriminatoriu, în special cele îndreptate împotriva comunităților de romi și asigurarea unui standard înalt de calitate al serviciului polițienesc– PDP3”

La data de 26 octombrie 2022, în București, Inspectoratul General al Poliției Române a organizat prima conferință a Proiectului „Acțiune integrată pentru combaterea infracțiunilor cu mobil discriminatoriu, în special cele îndreptate împotriva comunităților de romi și asigurarea unui standard înalt de calitate al serviciului polițienesc – PDP3”, finanțat de Mecanismul financiar norvegian 2014-2021.

 

În cadrul conferinței, au fost prezentate principalele obiective care trebuie atinse în cadrul proiectului, precum asigurarea transferului de expertiză către Poliția Română în domeniul investigațiilor privind infracțiunile motivate de ură, de la cele mai specializate, experimentate și reputate agenții de aplicare a legii străine, respectiv operaționalizarea structurile naționale de specialitate în domeniul prevenirii și investigării infracțiunilor motivate de ură.

 

De asemenea, proiectul își propune să crească eficiența, calitatea și responsabilitatea serviciului de poliție, construirea încrederii între cetățeni și poliție, cu accent pe comunitățile de romi, prevenirea victimizării în comunitățile de romi, prin mobilizarea părților interesate locale și a societății civile, sprijinirea elaborării politicilor naționale în domeniul infracțiunilor motivate de ură și extremismului violent, creșterea gradului de conștientizare a populației generale, a tinerilor, a factorilor de decizie și a reprezentanților guvernamentali, la nivel național, în domeniul infracțiunilor motivate de ură, precum și promovarea unei culturi a toleranței în societate.

 

Conferința s-a bucurat de o mare varietate de participanți, de la nivel național și internațional, rezultatul dezbaterilor fiind folosite la implementarea proiectului.

 

Valoare totală eligibilă a Proiectului „Acțiune integrată pentru combaterea infracțiunilor cu mobil discriminatoriu, în special cele îndreptate împotriva comunităților de romi și asigurarea unui standard înalt de calitate al serviciului polițienesc – PDP3” este de 2.823.529 de euro, dintre care 85% reprezintă valoarea grantului, iar 15% cofinațarea publică.

 

Durata derulării proiectului este de 48 de luni, acesta fiind în curs de implementare în perioada martie 2020 – februarie 2024.

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii