15 Mai 2021Sursa: IGPR

OPERAȚIUNEA PANDORA V

Poliția Română a participat la o operațiune EUROPOL pentru combaterea grupurilor de criminalitate itinerantă care desfăşoară activităţi infracţionale îndreptate împotriva patrimoniului, în spațiul comunitar. În cadrul acțiunii, în țara noastră, au fost indisponibilizate peste 2.200 de bunuri culturale mobile.

 

În continuarea activităților desfășurate sub coordonarea EUROPOL, începând cu anul 2015 și în contextul reprezentării Poliţiei Române în cadrul proiectului EMPACT  - „Organised Property Crime”, au fost organizate acțiuni pentru combaterea grupurilor de criminalitate itinerantă care desfăşoară activităţi infracţionale îndreptate împotriva patrimoniului în spaţiul comunitar.

 

Astfel, în perioada 22 iunie – 27 noiembrie 2020, au fost desfășurate activități pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de furt, tăinuire, operaţiuni ilicite de comerţ/export/import de bunuri culturale mobile, distrugere sau efectuare de intervenţii neautorizate în siturile arheologice sau asupra monumentelor istorice, precum și a oricăror alte fapte care aduc atingere patrimoniului cultural naţional mobil şi imobil.

 

De asemenea, au fost urmărite activitățile ilicite desfășurate în mediul online, în legătură cu patrimoniul cultural.

 

În vederea prevenirii și combaterii faptelor la adresa patrimoniului cultural mobil și imobil, au fost efectuate controale de specialitate la 235 de societăți comerciale, locuri publice cunoscute ca piață de desfacere de bunuri culturale mobile, transportatori, depozite și muzee.

 

De asemenea, au fost organizate 660 de controale în zonele cu patrimoniu arheologic sau istoric, fiind constatate 54 de infracțiuni (tăinuire, înșelăciune, furt calificat, import/export ilegal de bunuri culturale, distrugere de monumente istorice, efectuarea de construcții în zonele istorice protejate de lege, acces sau utilizare a detectoarelor de metale în zone protejate de lege) și întocmite 52 de dosare penale.

 

Polițiștii au indisponibilizat 12 detectoare de metale și au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale.

 

De asemenea, în cauzele penale aflate în lucru, au fost puse în executare mai multe mandate de percheziție domiciliară.

 

Ca urmare a acestor activități, au fost identificate și indisponibilizate 1.275 de bunuri culturale mobile (dintre care 1.164 de monede și medalii).

 

De exemplu, în cadrul acestor activități, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigaţii Criminale au recuperat 579 de medalii de colecție, obiect al infracțiunilor de furt și tăinuire, în urma punerii în executare a unor mandate de percheziție domiciliară, la mai multe persoane.

 

De asemenea, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul de Investigaţii Criminale au indisponibilizat 94 de bunuri arheologice sustrase din situri de epocă greacă, romană și romano-bizantină, în urma punerii în executare a unor mandate de percheziție domiciliară.

 

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin – Serviciul de Investigaţii Criminale au recuperat o colecție numismatică alcătuită din 492 de piese, obiectul unei infracțiuni de furt din locuință.

 

În urma celor 5.690 de verificări efectuate în mediul online (pe principalele platforme de vânzare de bunuri culturale, atât din România, cât și din străinătate) au fost constatate 25 de infracțiuni (vânzarea sau oferirea spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizaţia prevăzută de lege, înşelăciune, furt calificat, tăinuire), fiind întocmite 23 de dosare penale. De asemenea, au fost indisponibilizate 963 de bunuri culturale mobile și 9 detectoare de metale.

 

Astfel, ca urmare a sesizării privind punerea în vânzare pe o platformă electronică a unor monede sustrase din situri arheologice, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj – Serviciul de Investigaţii Criminale, în urma punerii în executare a unui mandat de percheziție domiciliară, au indisponibilizat 960 de monede antice și  medievale, rezultat al acțiunilor de braconaj arheologic.

 

Totodată, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Timiș – Serviciul de Investigaţii Criminale au recuperat un bun de cult de mare valoare – aghiazmatar din marmură, datat 1858, ce ar fi fost sustras în anul 2008, dintr-o biserică din județul Caraș-Severin.

 

Activitățile de verificare în mediul cibernetic (Cyber patrol) au fost susținute logistic și financiar de EUROPOL, prin crearea unei echipe multinaționale de investigatori, sprijinită de experți în domeniul de referință.

 

În urma acestor activități de investigare online a piețelor de vânzare de bunuri culturale mobile, au fost identificate bunuri sustrase și exportate ilegal din Peru, întocmindu-se un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de introducerea pe teritoriul statului român, precum şi deţinerea, comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform dispoziţiilor legale ale statului respectiv, şi care au fost exportate ilegal. Bunurile în cauză urmează a fi restituite statului reclamant, în cadrul unei activități de cooperare judiciară internațională în materie penală.

 

La această operațiune polițienească de mare impact (HIO) organizată în marja EMPACT OPC OAP 2020 OA 2.4, au luat parte 24 de state (22 de state membre UE și 2 state cu statut de observator) și organizațiile INTERPOL, Organizația Mondială a Vămilor și FRONTEX.

 

Acțiunile operative desfășurate de polițiștii de investigații criminale au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Poliție Transporturi, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, Unității Centrale de Analiză a Informaţiilor, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, al celorlalte structuri ale MAI, dar și al reprezentanților Ministerului Culturii și ai MFP – ANAF - Direcția Generală a Vămilor.  

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii