CONCURENȚĂ PENTRU POSTURILE SCOASE LA CONCURS, ÎN POLIȚIA ROMÂNĂ, DIN SURSĂ EXTERNĂ
Mai mult de 7 cereri pentru un post în Poliția Română au fost depuse, în medie, pentru locurile scoase la concurs, prin încadrare directă, din sursă externă.
În perioada de înscriere, pentru cele 2.212 posturi scoase la concurs, prin încadrare directă, din sursă externă, au fost depuse 16.143 de cereri (7,3 cereri/post).
Astfel, pentru cele 224 de posturi de ofițer, au fost depuse 2.826 de cereri (12,6 cereri pe post), pentru 1.892 de posturi de agent au fost depuse 13.164 de cereri (6,95 cereri pe post), iar pentru 96 de posturi de personal contractual, au fost depuse 153 de cereri (1,59 cereri pe post).
Reamintim că posturile scoase la concurs sunt în specialitățile investigarea criminalității economice, rutieră, ordine publică, cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, comunicații și informatică, logistică, financiar, resurse umane, structura de securitate, criminalistică, cercetarea şi prevenirea criminalității, reţinere şi arestare preventivă, acţiuni speciale, poliţie transporturi, psihosociologie şi siguranţă şcolară, informare şi relaţii publice, pregătire profesională, protecţia animalelor și implementare proiecte.
Informații privind modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc pe site-ul oficial al Poliției Române, secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs: https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs .
Pentru posturile de polițist, în perioada 8 - 29 august a.c., se va desfășura proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, respectiv proba practică, în funcție de posturile pe care candidează, dacă este prevăzută o astfel de probă.
La data de 3 septembrie 2022, va fi desfășurată proba scrisă, de tip test grilă.
SUCCES TUTUROR CANDIDAȚILOR!
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii