27 Septembrie 2021Sursa: IGPR

BULETINUL SIGURANȚEI RUTIERE

Implementarea unor măsuri eficiente în vederea scăderii numărului de accidente  rutiere cu efecte grave și, în special, a numărului de decese produse în urma unor astfel de evenimente necesită un instrument de evaluare și interpretare națională a datelor multiple și complexe ce definesc traficul rutier. 

 

Astfel, în fiecare an, Poliția Română, prin colaborarea dintre Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și Direcția Rutieră, realizează un demers științific de monitorizare și analiză a problematicii siguranței rutiere la nivel național, concretizat în elaborarea Buletinului siguranței rutiere.

 

Ediția din 2020 a acestui document analitic încheie o decadă de cercetare anuală privind traficul rutier, efectele infrastructurii asupra riscului de accident și comportamentul diferitelor categorii de participanți la trafic.

 

Studiile realizate s-au pliat cronologic pe ceea ce O.N.U. a denumit „Decada acţiunilor pentru siguranţa rutieră”, iar organismele de conducere ale Uniunii Europene au stabilit ca obiectiv al deceniului 2011 – 2020: reducerea cu 50% a numărului de persoane decedate în accidente rutiere pe şoselele Europei. 

 

Analiza caracteristicilor evenimentelor rutiere grave produse în 2020 și a dinamicii acestora în perioada 2010-2020 a evidențiat următoarele aspecte:

 

România a înregistrat, în intervalul 2010-2020, o reducere cu 31% a numărului persoanelor decedate în accidente rutiere (de la 2.377 la 1.646 persoane), comparabilă cu media europeană de 37%. Numărul accidentelor rutiere grave a scăzut cu 32,2%, iar numărul persoanelor rănite grav în aceste accidente a scăzut cu 35,6%.

 

În anul 2020, pe drumurile publice din România, s-au produs 6.273 de accidente rutiere grave, evenimente rutiere care au cauzat decesul a 1.646 de persoane, rănirea gravă a 5.484 de persoane și rănirea ușoară a altor 2.155 de persoane.

 

Comparativ cu 2019,  în anul 2020  s-au produs cu 2.369 mai puține accidente rutiere grave (-27,4%), în timp ce numărul persoanelor vătămate (decedate sau rănite grav) în astfel de evenimente a fost  mai mic cu 2.859 de persoane (-28,6%).

 

În raport de mediul producerii lor, în anul 2020, cel mai mare număr de accidente rutiere grave a fost înregistrat în mediul rural, respectiv 2.457 de evenimente, 39,2% din totalul anual. 

 

Aproximativ o treime (30,4%) dintre accidentele rutiere grave produse în anul 2020 reprezintă evenimente în care au fost accidentați grav pietoni (1.909 accidente). Comparativ cu anul anterior, se remarcă o scădere semnificativă, în 2020 producându-se cu 915 mai puţine astfel de evenimente (-32,4%). 

 

Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum şi traversarea neregulamentară de către pietoni rămân și în anul 2020 cele mai frecvente două cauze generatoare de accidente rutiere grave. Următoarele cauze în ordinea frecvenței lor de manifestare sunt: abaterile bicicliștilor, neacordarea de prioritate pietonilor și neacordarea de prioritate vehiculelor.

 

În 51,2% dintre accidentele grave produse în anul 2020, vinovăţia, integral sau în parte, aparţine unui conducător de autoturism. 

 

La fel ca în anul precedent, în anul 2020, pietonii au reprezentat cele mai numeroase victime - 35,7% din totalul celor decedaţi. Pietonii reprezintă 63,8% dintre persoanele decedate în accidentele produse pe stradă, 42,6% în cele care au avut loc pe drumuri naționale şi 36,5% în evenimentele de pe drumuri județene.

 

Raportat la anul 2010, numărul accidentelor rutiere grave a scăzut în 2020 cu 39,1% în mediul urban, cu 32,4% în afara localității și cu 23,9% în mediul rural. 

 

Deși în ultimii 10 ani cele mai multe accidente rutiere grave au avut loc în mediul urban, în acest mediu au fost înregistrate cele mai puține decese (mai puțin de un sfert din total).

 

Comparativ cu anul 2010, a scăzut numărul de decese rezultate în urma accidentelor produse în toate cele trei medii. Cele mai mari progrese au fost înregistrate în cazul accidentelor din afara localității (scădere cu 35,5% față de 2010) și în mediul urban (cu 33,2%), în timp ce în mediul rural numărul acestora a scăzut cu 24,4%.

 

Numărul răniților grav a scăzut în 2020 cu 41,8% față de 2010 în cazul accidentelor produse în mediul urban, cu 37,8% în cazul accidentelor din afara localității și cu 25,8% în situația accidentelor din rural.

 

Față de anul 2010, a existat o reducere a numărului persoanelor care și-au pierdut viața ca urmare a accidentelor rutiere din toate categoriile de participanți la trafic, cu excepția bicicliștilor. În rândul acestora, deși nu au fost diferențe semnificative de la an la an, în 2020 au fost cu aproximativ 7% mai multe decese față de anul 2010.

 

Cea mai accentuată reducere a numărului de victime a avut loc în cazul conducătorilor de autovehicule cu 2 roți (motociclete, mopede, scutere) – cu 49% mai puține victime în rândul acestei categorii de participanți la trafic în 2020, comparativ cu 2010.

 

În toată perioada analizată, cele mai multe accidente rutiere grave s-au  produs din vina conducătorilor de autovehicule: în medie, pentru 66% dintre acestea, vinovatul principal a fost un conducător auto. De asemenea, conducătorii de autovehicule au fost responsabili pentru moartea a aproximativ două treimi din totalul persoanelor decedate în accidente rutiere și pentru 72% dintre victimele rănite grav.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii