ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ
Duminică, 18 august 2024, la nivel national, polițiștii sunt prezenți, atât pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru prevenirea faptelor antisociale, precum și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.
Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii rutieri vor acţiona pe drumurile publice, pe principalele artere din zonele turistice, pe traseele de acces către aceste zone, precum și pe autostrăzi și drumuri naționale.
Pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi aproximativ 350 de aparate radar, precum și aparate etilotest și drugtest.
Cu ajutorul elicopterelor și al Inspectoratului General de Aviație, se va monitoriza fluența traficului de pe Autostrada Soarelui și din județul Constanța.
De asemenea, vor fi monitorizate, în special, traseele de deplasare dinspre staţiunile turistice către Capitală şi celelalte aglomerări urbane, autostrăzile A1 şi A3 şi sectoarele dinspre punctele de trecere a frontierei.
Polițiștii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători, cu precădere pe rutele către staţiunile montane şi litoral, precum şi în staţiile şi triajele de cale ferată.
Pentru a vă bucura, în siguranță, de ultima zi de minivacanță, vă recomandăm ca, în zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, magazine, să fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!
Indiferent unde vă petreceți minivacanța, fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute şi nu vă expuneţi bunurile de valoare deoarece, printre amabili şi binevoitori, puteţi întâlni şi persoane rău intenționate!
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 - Apelul Unic de Urgenţă!
Conducătorilor auto le recomandăm ca înainte de a porni la drum, să se asigure că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald, iar sistemele de climatizare sunt funcționale!
De asemenea, circulați cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi să nu uitați de politeţea rutieră!
Pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule pentru a putea reacționa în siguranță în caz de nevoie și folosiți centura de siguranță și dispozitivele de fixare pentru protejarea pasagerilor!
Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.
Pe autostradă, păstrați o distanță suficientă față de vehiculul din față, schimbați banda de circulație doar după ce v-ați asigurat temeinic și ați semnalizat această intenție.
Pe banda de urgenţă a autostrăzii este interzisă oprirea. În caz de necesitate, aceasta trebuie să poată fi folosită de autovehiculele cu regim de circulaţie prioritară.
În cazul călătoriilor pe distanțe mai lungi, efectuați opriri regulate, în spațiile de servicii sau în parcările amenajate, pentru odihnă și hidratare corespunzătoare, pentru a preveni instalarea stării de oboseală, cu consecințe negative asupra vigilenței la volan!
Recomandăm atenție sporită și conducătorilor auto și să manifeste o conduită preventivă, atât în localități cât și în afara acestora.
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
Astfel, acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii