Acesta este primul proiect aprobat la nivelul IGPR prin instrumentul de finanţare Fonduri Structurale – Fond Social European – Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative” (PODCA).
Obiectivul general al acestui proiect constă în îmbunătăţirea activităţii IGPR, în vederea dezvoltării unei administraţii publice eficiente, astfel încât cetăţenii români să beneficieze de creşterea calităţii serviciilor.
Contractul de finanţare al proiectului nr. 44/07.09.09 a fost semnat la nivelul Autorităţii de Management - Direcţia pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, la data de 07.09.09.
Perioada de implementare a proiectului este de 40 de luni. Bugetul alocat este de 11.533.731 lei, fără TVA, din care 9.803.671 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene (echivalentul a 85% din costurile totale). Costurile de cofinanţare, în cuantum de 1.730.060 lei, sunt suportate de IGPR.
În urma implementării proiectului la nivelul Poliţiei Române se vor înregistra următoarele rezultate:
- implementarea Sistemului Informatic Integrat implementat la nivel central şi judeţean pe următoarele arii de procese de lucru din cadrul Poliţiei Române: Managementul Financiar, Managementul Resurselor Umane, Managementul Logistic, Decizional şi Managementul Strategic;
- 237 de manageri instruiţi în cadrul proiectului, 37 din aparatul central (IGPR) şi 200 angajaţi din cadrul Poliţiei Capitalei şi al inspectoratelor de poliţie judeţene;
- 1000 de poliţişti pregătiţi pentru utilizarea sistemului informatic, câte 20 de poliţişti la nivelul fiecărui inspectorat judeţean şi 160 de poliţişti la nivel central;
- 42 de poliţişti pregătiţi pentru menţinerea şi implementarea sistemului informatic;
- elaborarea unui manual de utilizare a sistemului informatic;
- realizarea unui manual de instruire privind administrarea şi dezvoltarea de conţinut a sistemului;
- 5 metodologii specifice elaborate pentru fluxurile de lucru informatizate.
În cadrul contractului nr. 2943482/07.02.2012, semnat cu SC ERICSSON TELECOMMNICATIONS ROMANIA SRL (lider în consorţiu S.C. Software Development & Consulting SRL şi S.C. S&T Romania SRL), privind furnizarea sistemului informatic integrat, a fost finalizată etapa de analiză a sistemului informatic. La data de 12.04.2012 a fost livrată prima variantă a documentelor aferente acestei etape, respectiv Raportul de Iniţiere şi Raportul de Trasabilitate. La data de 30.05.2012 a fost desfăşurată recepţia cantitativă şi calitativă a livrabilului Raportul de Iniţiere şi Trasabilitate.
La data de 08.05.2012, prin procesul verbal nr. 351346, a fost recepţionată componenta software a sistemului.
La data de 12.04.2012 a fost livrată componenta hardware a sistemului informatic. În conformitate cu procesul verbal nr. 90629/14.05.2012, au fost recepţionate cantitativ şi calitativ echipamentele hardware ale sistemului informatic.
La data de 21.05.2012 a fost livrat, în conformitate cu termenele stabilite în contract, prima variantă a documentelor aferente Raportului de Elaborare. La data de 03.07.2012 a fost predată ultima variantă actualizată a livrabilului Raport Elaborare. În prezent se desfăşoară ședințe de clarificare a acestor observaţii, în vederea agreării şi recepţiei ultimei variante a Raportului de Elaborare.
Nume curs | Durata | Tip Participanţi | Perioada | Instructor |
Raport instruire 3 - AN10: AIX 6 Noţiuni de bază | 4 | 9 administratori baze de date | 20-23.03.2012 | IBM |
Raport instruire 9 - LX02 : Linux – Noţiuni de bază şi instalare | 5 | 9 administratori baze de date | 26-30.03.2012 | IBM |
Raport instruire nr. 5 - SSB0: DS5000 Training tehnic | 2 | 3 administratori baze de date | 05 – 06.04.2012 | IBM |
Raport instruire nr. 6 - EX068: VMware vSphere: Instalare, Configurare si monitorizare, v4.1 | 5 | 3 administratori baze de date | 09 – 13.04.2012 | VMware |
Raport instruire nr. 7 – AN11:Systeme Power/AIX:LPAR Configurare si Panificare | 3 | 9 administratori baze de date | 18 – 20.04.2012 | IBM |
Raport instruire nr. 11 – LX03:Administrarea sistemului Linux I: Implementare | 4 | 9 administratori baze de date | 24 – 27.04.2012 | IBM |
Raport instruire nr. 15,16,17 – Training for switch equipment | 5 | 3 administratori baze de date | 21.05-25.2012 | CISCO |
Raport instruire nr. 18, 19, 20 – ACEAP | 4 | 3 administratori baze de date | 28.05-01.06.2012 | CISCO |
Activitatea A5 - Implementarea Sistemului Informatic Integrat:
În conformitate cu actul adiţional nr. 3 din 29.05.2012, la contractul de prestări servicii nr. 2943482/07.02.2012, semnat între IGPR şi consorţiul SC Ericsson Telecommunications România SRL. SC Software Development & Consulting SRL şi SC S&T România SRL, a fost finalizată etapa de analiză a sistemului informatic. La data de 28.05.2012 a fost livrată ultima variantă a documentelor aferente acestei etape, respectiv Raportul de Iniţiere şi Raportul de Trasabilitate. La data de30.05.2012, la nivelul IGPR, a fost recepţionat cantitativ şi calitativ livrabilul Raportul de Iniţiere şi Trasabilitate,în conformitate cu procesul verbal nr. 353525/30.05.2012.
În conformitate cu actul adiţional nr. 5 din 26.07.2012, la contractul de prestări servicii nr. 2943482/07.02.2012, a fostfinalizată etapa de elaborare a sistemului informatic. La data de 26.07.2012 a fost livrată ultima variantă a documentelor aferente acestei etape, care cuprinde toate observaţiile structurilor beneficiare. La nivelul IGPR livrabilul Raport Elaborarea fost acceptat cantitativ şi calitativ, prin semnarea procesului verbal nr. 356110 din 01.08.2012.
În conformitate cu actul adiţional nr. 5 din 26.07.2012, la contractul de prestări servicii nr. 2943482/07.02.2012, la data de 20.08.2012, au fost predate livrabilele aferente serviciilor de implementare şi configurare a soluţiei informatice. Prin procesul verbal de recepţie nr. 93085/30.08.2012 au fost acceptate cantitativ şi calitativ următoarele livrabile aferente implementării şi configurării echipamentelor software şi hardware ale sistemului informatic integrat :
- Servicii implementare produse Quest
- Servicii implementare produse CA
- Servicii configurare echipamente rețea – CISCO
- Servicii configurare echipamente hardware – IBM
- Servicii implementare soluție virtualizare.
În conformitate cu actul adiţional nr. 9 din 18.12.2012, la contractul de prestări servicii nr. 2943482/07.02.2012, a fostfinalizată etapa de construcţie a sistemului informatic. La data de 31.01.2013 a fost livrată ultima variantă a documentelor aferente construcţiei aplicaţiei informatice, care cuprinde toate observaţiile structurilor beneficiare. La nivelul IGPR livrabilul Raport Construcţiei a fost acceptat cantitativ şi calitativ, prin semnarea procesului verbal nr. 2769148 din15.02.2013.
În conformitate cu actul adiţional nr. 12 din 10.05.2013, la contractul de prestări servicii nr. 2943482/07.02.2012, la data de 22.05.2013, au fost predate documentele aferente etapei de tranziţie a sistemului informatic.
Activitatea A6 - Instruirea personalului
La data de 24.07.2012 au fost recepţionate Rapoartele de instruire 15, 16, 17 Training for switch equipment şi Rapoartele de instruire 18, 19, 20 ACEAP, prin procesul verbal nr. 355998.
Pregătirea a avut în vedere următoarele:
Denumire | Durata | Tip Participanţi | Perioada | Instructor |
Raport instruire 15,16,17 - Training for switch equipment | 5 | 3 administratori de sistem | 21.05-25.05.2012 | CISCO |
Raport instruire 18, 19, 20 - ACEAP | 4 | 3 administratori de sistem | 28.05-31.05.2012 | CISCO |
La data de 18.10.2012, în conformitate cu procesul verbal nr. 358857, au fost recepţionate următoarele livrabile:
- Raport instruire 13 - Oracle Database 11g: SQL Tuning Workshop Release 2 Development Tools PL/SQL 2cursanti, Oracle Database: Program with PL/SQL Development Tools PL/SQL 1cursant,
- Raport instruire 14 - Oracle Database 11g: Introduction to SQL - 1 cursant, Raport instruire 14 - Oracle Database 11g: Performance Tuning DBA Release2 - 2 cursanți.
Pregătirea a avut în vedere următoarele:
Denumire | Durata | Tip Participanţi | Perioada | Instructor |
Raport instruire R13 | ||||
Oracle Database 11g: SQL Tuning Workshop Release 2 Development Tools PL/SQL | 3 zile | 2 administratori de sistem | 28-30.05.2012 | Oracle |
Oracle Database: Program with PL/SQL Development Tools PL/SQL 1cursant | 5 zile | 1 administrator de sistem | 7-11.05.2012 | Oracle |
Raport instruire R14 | ||||
Oracle Database 11g: Introduction to SQL - 1 cursant | 5 zile | 1 administrator de sistem | 03-07.09.2012 | Oracle |
Oracle Database 11g: Performance Tuning DBA Release2 - 2 cursanți. | 5 zile | 2 administratori de sistem | 01-05.10.2012 | Oracle |
La data de 26.04.2013, în conformitate cu procesul verbal nr. 2771954/26.04.2013 au fost recepţionate următoarele livrabile aferente instruirii utilizatorilor aplicaţiei informatice:
1. Raport instruire 1 - suport decizional, logistică, comunicaţii şi informatică
2. Raport instruire 2 - resurse umane, financiar
3. Raport instruire 4 - formare de formatori
4. Raport instruire 8 - formare de formatori
5. Raport instruire 10 - formare de formatori
6. Raport instruire 12 - formare de formatori
Pregătirea a avut în vedere următoarele:
- Instruirea personalului Poliţie Române atât la nivel central, cât şi la nivel naţional, în vederea utilizării modulelor funcționale aferente celor 4 arii generale ale aplicaţiei informatice (Logistică, Financiar, Resurse Umane şi Suport Decizional).
- Utilizatorii aplicaţiei informatice au fost selectați exclusiv pe baza rolurilor şi responsabilităților din cadrul organizației instituţionale şi din cadrul sistemului informatic integrat.
Astfel, cu excepția Suportului decizional, care reprezintă un modul separat pentru aplicaţia informatică, celelalte trei arii funcționale sunt reprezentate astfel:
Gestiunea Logistică cuprinde următoarele module:
1. Gestiunea mijloacelor fixe (FA)
2. Gestiunea furnizorilor (AP)
3. Gestiunea stocurilor (INV)
4. Gestiunea fiselor auto zilnice (FAZ)
5. Gestiunea achiziţiilor (PO)
6.Gestiunea necesarului de echipament (NE)
Gestiunea Financiară cuprinde următoarele module:
1. Gestiunea clienților (AR)
2. Gestiunea numerarului (CM)
3. Gestiunea angajamentelor, lichidităţilor, ordonanţări de plată şi plăţi (ALOP)
4. Contabilitate generală şi gestiunea bugetelor (GL/BUG)
Resursele umane cuprind următoarele module:
1. Gestiunea resurselor umane (HR)
2. Gestiunea salarizării (PAY)
Instruirea utilizatorilor aplicației SIISDODCA s-a desfăşurat astfel:
Arie functionala | Module | Nr. sesiuni sustinute efectiv pentru utilizatori simpli | Nr. utilizatori simpli contractat | Nr. utilizatori principali contractat | Nr utilizatori simpli instruiti | Nr utilizatori principali instruiti | Nr. Total utilizatori simpli instruiti | |
cheie | simpli | |||||||
1 | 2 | 3 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10=7+9 |
Resurse umane | 2+2 | 50 | 7 | 105 | 20 | 2 | 107 | |
Gestiunea resurselor umane (HR) | 2 | 54 | 16 | 1 | 55 | |||
Gestiunea salarizarii (PAY) | 2 | 51 | 4 | 1 | 52 | |||
Financiar | 15 | 70 | 7 | 333 | 22 | 10 | 343 | |
Gestiunea clientilor (AR) Gestiunea numerarului (CM) |
6 | 146 | 13 | 146 | ||||
Gestiunea angajamentelor, lichidarilor, ordonanţări de plată, plăţi (ALOP) | 6 | 119 | 2 | 6 | 125 | |||
Contabilitate generala si gestiunea bugetelor (GL/BUG) | 6 | 68 | 7 | 4 | 72 |
Arie functionala | Module | Nr. sesiuni sustinute efectiv pentru utilizatori simpli | Nr. utilizatori simpli contractat | Nr. utilizatori principali contractat | Nr utilizatori simpli instruiti | Nr. utilizatori principali instruiti | Nr. Total utilizatori simpli instruiti | |
cheie | simpli | |||||||
1 | 2 | 3 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10=7+9 |
Suport decizional | 1 | 50 | 7 | 63 | 12 | 7 | 70 | |
Logistica/ |
21 | 120 | 7 | 515 | 51 | 21 | 536 | |
Gestiune mijloace fixe (FA) | 5 | 124 | 20 | 60 | 130 | |||
Gestiunea furnizorilor (AP) | 5 | 122 | 3 | 2 | 124 | |||
Gestiunea stocurilor (INV) | 5 | 120 | 13 | 6 | 126 | |||
Gestiunea fiselor auto zilnice (FAZ) | 2 | 50 | 7 | 2 | 52 | |||
Gestiunea achixitiilor (PO) | 2 | 49 | 5 | 3 | 52 | |||
Gestiunea necesarului de echipament (NE) | 2 | 50 | 3 | 2 | 52 |
Totalul general (cursanți, sesiuni instruire utilizatori ai aplicaţiei informatice SIISDODCA) realizat faţă de cel planificat inițial este prezentat în tabelul următor:
Nr. sesiuni efectiv realizate | Nr. sesiuni planificate | Nr participanți efectiv | Nr. participanți planificat | |
Total Logistică/Comunicații, Financiar, Resurse umane, Suport decizional | 41 | 12 | 1.161 | 288 |
De asemenea, menţionăm faptul că această modalitate de organizare a instruirii pe modulele funcţionale aferente fiecăreia dintre cele 4 arii generale din cadrul sistemului informatic sprijină inclusiv procedura de instruirea a celor 1.000 de poliţişti ce urmează a fi pregătiţi cu ajutorul platformei de e-learning existente la nivelul Poliţiei Române şi a sistemului de videoconferinţă.
Prin această metodă se asigură la nivelul instituţiei o formare profesională continuă contribuind la dezvoltarea durabilă.
În ceea ce priveşte cursurile de formare de formatori, aceste sesiuni de instruire s-au adresat atât utilizatorilor aplicaţiei informatice, cât şi administratorilor de sistem, pregătiţi pe partea tehnică, de menţinere şi implementare a sistemului. În cadrul acestor sesiuni de instruire au fost instruiți 299 de poliţişti, în perioada 29.03-18.04.2013.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii