Cofinanțat de Uniunea Europeană |
PROGRAMUL TRANSPORT
2021-2027 |
HELIPOL - ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI TRAFICULUI RUTIER
– ETAPA II–
Inspectoratul General al Poliției Române, în parteneriat cu Inspectoratul General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală pentru Comunicații și Tehnologia Informației (DGCTI) și Direcția Asigurare Logistică Integrată (DALI), în calitate de beneficiari ai finanțării nerambursabile alocate în cadrul Programului Transport 2021-2027, a încheiat Contractul de Finanțare nr. 39/2024 aferent proiectului „HeliPol - Acțiune integrată pentru creșterea siguranței traficului rutier” (proiect etapizat) cod MySmis2021 319217, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Executarea contractului începe la data semnării acestuia și încetează la momentul implementării, în integralitate și conform obligațiilor asumate, a obiectivelor proiectului, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2029.
Proiectul are ca obiectiv general creșterea gradului de siguranță și securitate pe infrastructura rutieră, prin dezvoltarea capacității de prevenție a structurilor M.A.I., concomitent cu implementarea unui concept de acțiune integrată sol - aer și întărirea capabilităților și creșterea capacității Poliției Române de prevenire, intervenție, monitorizare și gestionare a traficului rutier.
Proiectul are ca principal scop reducerea mortalității rutiere. Accidentele rutiere, adesea rezultatul vitezei excesive, indisciplinei pietonale și neacordării priorității de trecere, constituie o problemă majoră ce afectează întreaga societate, atât la nivel individual, cât și socioeconomic.
Pentru a aborda această problematică și pentru a alinia România la obiectivele UE de reducere a mortalității rutiere cu 50% până în 2030, proiectul își propune creşterea gradului de siguranţă rutieră, prin întărirea capabilităților și creşterea capacității Poliției Române de prevenire, intervenție, monitorizare și gestionare a traficului rutier.
Etapa II este cofinanțată în cadrul Programului Transport 2021-2027, urmând a se achiziționa 150 de sisteme de cercetare la fața locului, 200 de kituri de semnalizare rutieră, 1.000 de lanterne, 8 autospeciale de comunicații, 1 soluție de comunicații prin satelit, 1 platformă IT pentru digitalizare și 1 complet dotare pentru autospeciale.
De asemenea, în cadrul etapei II se vor achiziționa 3 autospeciale de tip I, 4 autospeciale de tip II și 1 pachet servicii service autospeciale de comunicații.
Acest plan de investiții esențiale pentru infrastructura de siguranță rutieră îmbunătățește substanțial intervenția, monitorizarea și gestionarea traficului rutier, crescând astfel rapiditatea și eficacitatea acțiunilor polițiștilor.
Bugetul proiectului este de 84.853.130,62 de lei (dintre care 24.846.670,84 de lei - valoare asigurată din FEDR, reprezentând 40% din valoarea totală eligibilă aprobată, 37.270.006,26 de lei - valoare asigurată din bugetul beneficiarului, reprezentând 60% din valoarea totală eligibilă aprobată și 22.736.453,52 de lei - valoarea neeligibilă inclusiv TVA).
Parteneriatul dintre diferitele entități ale Ministerului Afacerilor Interne consolidează această inițiativă, marcând un pas înainte, decisiv în evoluția infrastructurii de siguranță rutieră din România. Colaborarea între aceste entități asigură o abordare integrată și eficientă, indispensabilă în adresarea provocărilor complexe ale securității rutiere.
Proiectul „HeliPol - Acțiune integrată pentru creșterea siguranței traficului rutier” se ridică la nivelul așteptărilor societății pentru siguranță și protecție, oferind nu numai o promisiune, ci și un angajament ferm al autorităților de a implementa soluții concrete și de ultimă oră în combaterea unuia dintre cele mai stringente pericole ale vieții cotidiene - accidentele rutiere.
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Transport 2021-2027.
Pentru informații detaliate despre Programul Transport, accesați www.mt.ro
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.mfe.gov.ro
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
Data postare: 19 iulie 2024
Fişiere ataşate
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii