Copiii sunt supuşi încă de la naştere unui proces de familiarizare cu normele societăţii în care trăiesc, al cărui scop principal este de a le oferi compatibilitatea necesară vieţii în comunitate.

Declanşarea acestui proces are loc de regulă în mediul familial, copilul însuşindu-şi valorile existente în grup. Educaţia pe care tânărul o primeşte în familie influenţează evoluţia ulterioară a copilului.

Alături de familie, şcoala şi comunitatea trebuie să-l sprijine, dându-i dreptul la o educaţie care să-i confere independenţa, să-i formeze abilităţile necesare de a lua o decizie şi de a fi responsabil pentru acestea.

Copiii învaţă prin imitarea modelului adulţilor şi acţionează în funcţie de ceea ce văd în jurul lor.

 

Pentru a vă ţine copilul cât mai departe de un comportament deviant, Poliţia vă recomandă:

  • comunicați cu copilul dumneavoastră, fiecare copil trebuie înţeles şi personalitatea lui trebuie respectată;
  • fiți fermi cu copilul, dar nu agresivi, violenţa nu este nicidecum o modalitate de soluţionare a problemelor, ci mai degrabă le amplifică;
  • interesaţi-vă permanent de situaţia școlară a copilului dumneavoastră;
  • încercaţi să-i cunoaşteţi şi să vă apropiaţi de prietenii copiilor dumneavoastră;
  • asiguraţi în familie un climat afectiv de bună înţelegere;
  • distribuiţi copiilor sarcini clare în desfăşurarea vieţii de familie care să le dezvolte simţul responsabilităţii şi al utilităţii; nu exageraţi însă;
  • atunci când observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului dumneavoastră, motivați-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;
  • alegeţi comunicarea: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relaţia copil-părinţi;
  • când situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret), care vă pot sfătui şi sprijinii în rezolvarea problemelor.

 

Cum se poate evita delincvenţa în rândul tinerilor ?

  • Manifestați o atenție deosebită la modul cum își petrec timpul liber, evitând împrejurările ce i-ar putea aduce în situația de a comite un act antisocial!
  • „Prietenii” care au un comportament antisocial reprezintă un fgactor de risc important. Explicați-le că persoanele care îi îndeamnă la lucruri rele doar pentru a-l impresiona pe „şeful găştii” nu le sunt cu adevărat prieteni.
  • Să se gândească de două ori înainte de a se duce cu prietenii atunci când îi cheamă să facă diverse „provocări” (uneori privite ca « aventuri »), ale căror consecințe pot fi grave !
  • Atenţie la capcana drogurilor şi a alcoolului! Știm cu toții că băuturile alcoolice cauzează foarte multe probleme. Din păcate, pentru mulți tineri distracția este condiționată de consumul de alcool sau de droguri şi astfel se ajunge uneori la situații cu urmări nefaste.
  • nu riposteze la agresivitatea verbală şi să evite agresiunea fizică! 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii