Proiectul național de prevenire a furturilor din locuințe Sigur acasă se derulează în perioada martie – decembrie 2023 și este implementat în parteneriat cu Asociația Română pentru Tehnică de Securitate – A.R.T.S. și Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România – U.N.S.A.R, precum și alți parteneri de la nivel teritorial.
Conceptul proiectului se concentrează pe tema importanței conștientizării proprietarilor cu privire la faptul că, prin neadoptarea unor măsuri adecvate de prevenire, uneori dintre cele mai elementare, practic, pot „invita” hoţii să comită infracţiuni.
Diseminarea mesajelor preventive este realizată prin intermediul principalelor mijloace de informare în masă, în cadrul unor întâlniri directe cu beneficiarii și prin difuzarea unui spot video și a broșurii electronice.
La jumătatea perioadei de implementare, finalul lunii iulie 2023, a fost realizată o evaluare intermediară, în vederea analizării calității implementării proiectului, a rezultatelor obținute până atunci, a problemelor apărute pe parcursul perioadei derulate și remedierea acestora, după caz.
Situația la nivel național a principalilor indicatori cantitativi de evaluare, urmare a activităților desfășurate, s-a prezentat astfel:
- Număr activități informativ-preventive desfășurate:
- urban – 588
- rural – 243
- Număr de beneficiari direcți: 54.121
- Număr de materiale preventive distribuite: 32.352
Ca urmare a evaluării intermediare, a rezultat necesitatea de a dezvolta și o componentă online a proiectului. Astfel, în perioada octombrie – decembrie 2023 vor fi realizate postări tematice cu frecvență săptămânală pe conturile de rețelele de socializare ale partenerilor.
Postările se vor centra pe conștientizarea de către utilizatori a adoptării unui comportament de siguranță în ceea ce privește distribuirea în mediul online a informațiilor personale, în special referitoare la bunurile de valoare pe care le dețin și vor fi însoțite de fotografii de impact, ideea centrală a conceptului va fi Share în siguranță.
Fişiere ataşate
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii