Disparițiile de minori reprezintă un fenomen complex care generează o emoție puternică în rândul comunității, de mare impact, atenția fiind concentrată în jurul ipostazelor victimale în care se pot regăsi minorii.
Plecările sunt în legătură strânsă cu sfera emoțională: neînțelegeri cu părinții, interdicții, nevoia de a atrage atenția, respectiv relațiile amoroase. Studiul a evidențiat necesitatea unei mai bune informări asupra riscurilor la care sunt expuși copii atunci când părăsesc mediul familial, importanța cunoașterii de către copii a serviciilor de sprijin și de consiliere la care pot avea acces și de asemenea necesitatea educării părinților cu privire la consecințele lipsei de comunicare cu copii și a necunoașterii factorilor care influențează viața și deciziile copiilor lor.
În acest context, Poliția Română, în colaborare cu Asociația Telefonul Copilului, au derulat în perioada 22 mai 2023- 17 iunie 2024, la nivel național, proiectul de prevenire a disparițiilor de copii și plecărilor voluntare ”Plecatul de acasă nu este o soluție!” ce are ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate plecărilor voluntare din familie și centrele de protecție. Pentru aceasta, Asociația Telefonul Copilului, în calitate de promotor al proiectului, a aplicat pentru un grant la Ambasada Statelor Unite ale Americii, obținând o finanțare în valoare de 15.000 USD, pentru implementarea proiectului.
Conceptul proiectului s-a concentrat pe tema importanței conștientizării riscurilor plecării de acasă/din instituții de ocrotire a copiilor precum și a responsabilizării părinților/tutorilor legali asupra obligației de a ocroti minorii sub toate aspectele.
Pentru diseminarea mesajelor către publicul larg au fost realizate următoarele tipuri de materiale: un spot radio, o broșură și două tipuri de afișe cu informații utile pentru diseminarea mesajelor preventive pentru potențialele victime.
Copiilor le-a fost dedicată și o pagină web care prezintă informații despre ce înseamnă plecarea voluntară, sfaturi de prevenire, explicații despre ce trebuie sa facă atunci cand a luat decizia de a părăsi domiciliul: https://www.116111.ro/Plecatdeacasa.
În toate județele țării s-au derulat peste 2176 de activități preventive în unități de învățământ și instituții de ocrotire, workshop-uri, seminare tematice, evenimente publice prilejuite de anumite evenimente/date cu semnificație în domeniul siguranței copiilor (exemplu: 25 mai ”Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți”, 1 Iunie-Ziua Internațională a Copilului, Săptămâna Prevenirii Criminalității), ocazii cu care au fost distribuite materiale şi au fost transmise mesaje preventive beneficiarilor (aproximativ 22343 de adulți și 75129 de minori).
Publicul țintă a fost reprezentat de școli, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, Centrele de zi de recuperare a copilului cu dizabilități, biblioteci, grădinițe, tabere școlare și în mediul online.
Discuțiile au vizat îndeosebi conștientizarea adulților asupra responsabilității pe care trebuie să o manifeste, ei fiind cei care contribuie definitoriu la educația și siguranța copiilor prin comunicare, deschidere și supraveghere permanentă dar și informarea tinerilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când iau decizia să plece de acasă sau din centrele de protecție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii