A N U N Ț

         Având în vedere declararea stării de alertă pe teritoriul României şi instituirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19[1], începând cu data de 18 mai 2020, în centrele de reținere și arestare preventivă se aplică următoarele măsuri, de interes pentru vizitatorii persoanelor private de libertate custodiate:

 

Exercitarea dreptului de a primi vizite

 

  • Persoanele vizitatoare vor purta echipamentul individual de protecție (mască de protecție), pentru a le fi permis accesul în locul de deținere;
  • La intrarea în sediu pentru acordarea dreptului la vizită sunt obligatorii triajul epidemiologic și dezinfectarea mâinilor;

 

Triajul epidemiologic constă în:

 

  • Măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depășească 37,3°C), la care se poate adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului;
  • Observarea semnelor și simptomelor respiratorii (de tipul: : tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată) și vor completa un chestionar pentru evaluarea riscului;
  • În cazul în care temperatură înregistrată depășește 37,3°C, se repetă măsurarea temperaturii, după o perioadă de 2 – 5 minute de repaus;
  • Dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3°C sau/și prezența altor simptome respiratorii, nu se va permite accesul și vizita va fi replanificată.
  • Deplasarea către spațiul destinat acordării dreptului la vizită se va realiza pe un itinerar prestabilit;
  • Pe durata efectuării vizitei, persoanele vizitatoare trebuie să poarte, în mod obligatoriu, echipamentul individual de protecție. În caz contrar, întrevederea dintre vizitator și persoana privată de libertate se întrerupe și se consideră a fi efectuată, conform prevederilor legale în vigoare.

 

Observații:

Spațiile destinate acordării dreptului la vizită vor fi dotate cu soluții pentru dezinfectare; acestea vor fi dezinfectate și aerisite înainte și după fiecare serie de vizită;

Inclusiv persoanele private de libertate vor purta echipament individual de protecție;

În situația în care persoana privată de libertate planificată pentru exercitarea dreptului de a primi vizite se află într-o situație asociată prezentului context epidemiologic, vizita va fi replanificată.

 

 

Exercitarea dreptului de a primi bunuri

 

  • Persoanele private de libertate au dreptul de a primi pachete și bunuri și cu ocazia efectuării vizitelor. Pachetele nu trebuie să conțină produse cu alimente care necesită preparare termică (coacere, fierbere etc), conform prevederilor legale în vigoare;
  • Efectele primite vor fi depozitate în spații special amenajate care dispun de ventilație naturală și vor fi supuse procedurii de dezinfecție, anterior predării către persoana privată de libertate;

 

Facem apel la înțelegere, calm și responsabilitate, suportul și încrederea acordate sistemului de executare a măsurilor privative de libertate, în ansamblul său de către societatea civilă în această perioadă care necesită efort conjugat, fiind esențial pentru menținerea unui mediu carceral sigur și a unei stări de spirit corespunzătoare în rândul persoanelor private de libertate.

 

[1] Prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020