Legislația în vigoare pe linia echipamentului specific formațiunilor de poliție este reprezentată de:

1. H.G. nr. 1061/2002 privind stabilirea uniformei, echipamentului specific, însemnelor distinctive, insignei și documentului de legitimare pentru polițiști, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Art. 7 din  H.G. nr. 1.061/2002 privind stabilirea uniformei, echipamentului specific, însemnelor distinctive, insignei și documentului de legitimare pentru polițiști prevede că articolele din compunerea uniformei efectivelor structurilor prevăzute la art. 1 (efectivele de polițiști din aparatul central al Ministerului Administrației și Internelor și din instituțiile și structurile aflate în subordinea sau coordonarea acestuia) și echipamentul specific se achiziționează conform legislației privind achizițiile de bunuri și servicii.

Art. 10 prevede faptul că  „(1) Pentru activități culturale și filmări, persoanele juridice din domeniul cultural pot achiziționa de la operatorii economici, care furnizează articole de echipament unităților Ministerului Afacerilor Interne, și pot utiliza în cadrul acestor activități uniforme ale structurilor prevăzute la art. 1.

(2) Achiziționarea și utilizarea uniformelor pentru activitățile culturale și filmări de către persoane juridice din domeniul cultural se realizează numai cu aprobarea inspectorilor generali ai structurilor care utilizează modelele respective de uniforme.

(3) La finalizarea activităților culturale și a filmărilor pentru care au fost achiziționate, uniformele se distrug de către persoanele juridice sau se păstrează la recuzita acestora.

(4) Uniformele păstrate ca recuzită în condițiile alin. (3) pot fi reutilizate în același scop de către persoanele juridice deținătoare cu aprobarea inspectorilor generali ai structurilor care utilizează modelele respective de uniforme.”

Art. 8 prevede faptul că „(1) Producerea și/sau comercializarea, în tot sau în parte, a unor articole de echipament sau a unor însemne distinctive din compunerea uniformelor polițiștilor, stabilite potrivit prevederilor prezentei hotărâri, de către persoane fizice sau juridice, în afara procedurilor legale de achiziție derulate de Ministerul Afacerilor Interne ori de instituțiile/structurile aflate în subordinea acestuia, constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 10.000 de lei la 50.000 de lei.

(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către ofițeri și agenți de poliție din cadrul Poliției Române.

(3) Contravențiilor prevăzute de prezenta hotărâre le sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Articolele de echipament sau însemnele distinctive ce fac obiectul contravenției prevăzute la alin. (1) se confiscă.

(5) Încălcarea de către persoane juridice sau operatori economici a prevederilor art. 10 alin. (2)-(4) constituie contravenție care se sancționează cu amendă contravențională în cuantum și conform procedurii prevăzute de prezentul articol.”

2. Ordinul M.A.I. nr. 183/2021 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea şi portul uniformelor de poliţie, precum şi a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea poliţiştilor, cu modificările și completările ulterioare.

       - Anexa nr. 1 la Ordinul M.A.I. nr. 183/2021 stabileşte uniformele de poliţie şi reglementează portul articolelor de echipament din compunerea acestora.

       - Pentru constituirea uniformelor de poliţie se folosesc articolele de echipament prevăzute în Normele privind drepturile de echipament pentru efectivele de poliţie, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.061/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii