Sursa: INFOTRAFIC   Categorie: Stire   

TRANSPORTURI AGABARITICE

Data: 10 Iulie 2023

Ora: 17:00

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, astăzi, 10 iulie, începând cu ora 20:00, se vor deplasa opt transporturi agabaritice pe traseul: Agigea Port – A4 – Drajna – Slobozia – Urziceni – Buzău – Focșani – Bacău – Târgu Frumos - Ruginoasa.

Transporturile sunt formate fiecare din câte un camion, cu mase cuprinse între 108 și  168 de tone, lungimi cuprinse între 41 și 58 de metri și înălțimi cuprinse între 5,05 și 5,35 metri.

Acestea vor fi însoțite pe traseele precizate de echipaje de poliție rutieră.