TRAFIC RESTRICȚIONAT PE AUTOSTRADA A1 BUCUREȘTI – PITEȘTI
Data: 06 Iunie 2023
Ora: 13:15
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A1 București – Pitești, kilometrul 59, în dreptul localității Uliești, județul Dâmbovița, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocamion. În urma impactului a rezultat o victimă din autoturism care este în prezent încarcerată, pentru care a fost solicitat elicopterul SMURD la fața locului. Pentru aterizarea în condiții de siguranță, circulația rutieră va fi blocată pe sensul de mers Pitești – București, ulterior aceasta va fi restricționată pe prima bandă a aceluiași sens de mers. Valorile de trafic sunt în creștere.