TRAFIC RESTRICȚIONAT PE A2 BUCUREȘTI-CONSTANȚA
Data: 26 Mai 2023
Ora: 08:45
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 26 mai, până la ora 19:30, pe autostrada A2 București - Constanța, circulația rutieră este restricționată pe prima bandă a sensului către litoral, pe tronsonul kilometric 32+300 de metri – 33, pentru a permite efectuarea unor lucrări de reparații la carosabil.
Recomandăm reducerea vitezei în zona lucrărilor, semnalizarea intenției de schimbare a benzii de circulație și evitarea manevrelor periculoase!