Sursa: INFOTRAFIC   Categorie: Stire   

TRAFIC ÎNGREUNAT PE MAI MULTE ARTERE RUTIERE DIN CAUZA VIZIBILITĂȚII REDUSE

Data: 05 Noiembrie 2021

Ora: 09:00

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, se circulă în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea în trafic sub 200 metri, izolat sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Galați, Vrancea, Iași și Ialomița.

Recomandăm conducătorilor auto să sporească atenția la volan, să mărească distanța față de vehiculele din față şi să folosească luminile din dotarea autovehiculelor în mod corespunzător.