SITUAȚIA TRAFICULUI LA ORA 21.15
Data: 28 Mai 2025
Ora: 21:15
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în urma precipitațiilor din ultimele zile, sunt impuse următoarele restricții de circulație:
- județul Harghita: DN 13B Praid – Borzont – trafic restricționat pe o bandă (surpare acostament), semnalizat corespunzător;
- județul Covasna: DN 13E Reci – Țufalău – restricție pentru autovehicule cu masa mai mare de 3,5 tone (debit crescut pe Râul Negru, apa ajungând la nivelul suprastructurii podului de la kilometrul 39+775); se circulă pe rute ocolitoare;
- județul Brașov: Magistrala CF 300 între stațiile Predeal și Timișu de Sus – terasament surpat pe o lungime de 50 metri; se circulă alternativ pe un fir.
Recomandăm informarea corespunzătoare înainte de a porni în călătorie cu privire la restricțiile de trafic și condițiile metorologice și luarea măsurilor de prevenție necesare!