SITUAȚIA TRAFICULUI LA ORA 07:00
Data: 29 Martie 2025
Ora: 07:00
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.
Pe DN 68, la ieșire din localitatea Glimboca, județul Caraș-Severin, traficul se desfășoară pe un singur sens, alternativ, prin dirijare, după ce un autotren a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate de pe marginea părții carosabile. Din incident nu au rezultat victime.
Traficul rutier se desfășoară pe un carosabil umed în majoritatea județelor țării, pe alocuri în condiții de ploaie ușoară.
Pe arterele rutiere principalele, respectiv autostrăzile A1-București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Brașov, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Pitești-Sibiu, se circulă pe un carosabil umed, cu vizibilitate bună și valori de trafic reduse.
Pentru o deplasare în siguranță, recomandăm conducătorilor auto adaptarea vitezei la condițiile de trafic și drum, păstrarea unei distanțe între vehicule care să permită frânarea în condiții de siguranță, în special pe un carosabil umed, evitarea depășirilor riscante și folosirea centurii de siguranță și a dispozitivelor de fixare pentru protejarea pasagerilor, adoptând o conduită preventivă și responsabilă pe tot parcursul deplasării!