Sursa: Infotrafic   Categorie: Stire   

SITUAȚIA TRAFICULUI LA ORA 06:45

Data: 11 Mai 2025

Ora: 06:45

CCentrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră (06:45), traficul rutier se desfășoară pe un singur sens, alternativ, pe DN 1 Alba-Iulia – Sebeș, în zona localității Lancrăm, județul Alba, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, care ulterior a căzut pe partea carosabilă, fără a fi înregistrate victime.

Pe autostrada A1 sensul Sebeș-Sibiu, la kilometrul 259, în zona localității Cristian, județul Sibiu, un autoturism a intrat în coliziune cu un autotren oprit și semnalizat pe banda de urgență. În urma impactului, un pasager din autoturism a decedat la fața locului, iar altul a necesitat transportul la spital. Circulația rutieră este restricționată pe cea de a doua bandă și pe banda de urgență, desfășurându-se doar pe prima bandă.

Totodată, ceața reduce vizibilitatea în trafic, local sub 200 metri și izolat sub 50 metri, pe mai multe drumuri din județele Argeș, Călărași, Giurgiu, Ialomița și Teleorman. 

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A 1 București-Pitești, A 2 București-Constanța, A 3 București-Ploiești și DN 1 București-Brașov, traficul rutier se desfășoară pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună, valorile de trafic fiind reduse. 

Pentru evitarea accidentelor rutiere, recomandăm conducătorilor auto să nu depășească limitele legale de viteză, să se asigure bine înainte de fiecare manevră, acordând prioritate celor în drept și să nu urce în nici un caz la volan sub influența alcoolului sau a  substanțelor psihoactive!