Sursa: INFOTRAFIC   Categorie: Stire   

SITUAȚIA TRAFICULUI LA ORA 06:30

Data: 13 Decembrie 2024

Ora: 06:30

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația rutieră se desfășoară alternativ, pe un sens, pe DN 16 Reghin-Cluj Napoca, în zona localității Silivașu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, după ce un tir a rămas imobilizat pe suprafața de rulare din cauza carosabilului alunecos (polei). Acționează utilaje care împrăștie material antiderapant. Se estimează reluarea normală a traficul rutier după ora 07:00.

Este semnalată ceață, care scade vizibilitatea în trafic sub 150 de metri, pe autostrăzile A3 București-Brașov și A0 Centura Nord București.

De asemenea, vizibilitatea este scăzută în trafic sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din județul Ilfov și din mun. București, iar în județul Brașov este semnalată burniță, care local poate depune polei. 

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești și A2 București-Constanța, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu,  se circulă pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori de trafic normale, excepție făcând autostrada A1 București – Pitești, unde se înregistrează aglomerație pe sensul de intrare în Capitală, începând din localitatea Ciorogârla, județul Ilfov.

Trafic îngreunat este semnalat și pe Centura Capitalei, pe raza localităților Chiajna, Domnești, Bragadiru și Pantelimon.

Recomandări adresate conducătorilor auto privind siguranța participanților la trafic în sezonul rece:

- informarea prealabilă cu privire la condițiile meteorologice și starea drumurilor de pe traseul care urmează a fi parcurs, precum și posibilitatea utilizării unor rute alternative;

- echiparea autovehiculului cu anvelope de iarnă (acestea trebuie să fie inscripționate cu unul dintre simbolurile ,,M+S", ,,M.S.", ,,MS" sau ,,M&S"), în cazul deplasării pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei;

- verificarea nivelului lichidului de parbriz, care să fie rezistent la îngheț;

- îndepărtarea completă a zăpezii/gheții de pe parbriz, oglinzi, faruri și plafon, înaintea deplasării pe drumurile publice;

- utilizarea, pe cât posibil, a frânei de motor, în cazul în care partea carosabilă este alunecoasă;

- evitarea bruscării comenzilor autovehiculului și efectuarea oricărei manevre numai după o temeinică asigurare;

- adaptarea vitezei la condițiile de drum, cu precizarea că deplasarea trebuie să se realizeze cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara acestora, când partea carosabilă este acoperita cu polei, gheață, zăpadă sau mâzgă,  piatră cubică umedă dar și când vizibilitatea este redusă sub 100 m, în condiții de ceață sau ninsoare abundente;

- păstrarea unei distanțe de siguranță față de vehiculul care circulă în față sau din sens opus;

- evitarea efectuării depășirilor în condiții de vizibilitate redusă;

- punerea în funcțiune a luminilor de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi, în cazul în care această manevră este impusă de blocarea circulației pe sensul de mers;

- punerea în funcțiune a luminilor de semnalizare a avariilor și utilizarea triunghiului reflectorizant în cazul în care autovehiculul rămâne imobilizat (pană, defecțiuni etc).