SITUAȚIA TRAFICULUI LA ORA 06.30
Data: 06 Noiembrie 2021
Ora: 06:30
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din cauza unui autotren răsturnat pe carosabil, traficul se desfășoară pe un fir, alternativ, dirijat prin semafoare, pe DN 6 Orșova – Caransebeș, între localitățile Armeniș și Sadova Veche, județul Caraș-Severin. Evenimentul, produs în cursul nopții, nu s-a soldat cu victime.
La această oră se circulă în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea în trafic sub 200 metri și izolat sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Călărași, Ialomița, Tulcea și Brăila.
Pe principalele artere rutiere, respectiv pe autostrăzile A1 București - Pitești, A2 București - Constanța, A3 București - Ploiești, DN 1 Ploiești – Brașov, se circulă în condiții de fluență, cu vizibilitate bună, nefiind semnalate precipitații.
Recomandăm conducătorilor auto să sporească atenția la volan, să mărească distanța de siguranță între vehicule şi să folosească luminile de ceață din dotarea autovehiculelor.