Sursa: INFOTRAFIC   Categorie: Stire   

REFERINȚĂ TRAFIC DEVIAT PE A 2 BUCUREȘTI – CONSTANȚA: VICTIME MULTIPLE

Data: 22 Iunie 2025

Ora: 21:55

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în urma efectuării cercetărilor locului evenimentului rutier, s-au stabilit următoarele:

Un autocar cu 28 persoane (6 adulți și 22 minori) care se deplasa pe Autostrada A 2 București - Constanța, pe sensul către litoral, la kilometrul 51, în zona localității Nicolae Bălcescu, județul Călărași, s-a răsturnat în afara carosabilului, pe o parte, în urma unei explozii a anvelopei dreapta față.

Din cele 28 persoane, 21 sunt posibil victime, astfel:

- 1 persoană adultă decedată;

- 2 minori în stare gravă, unul intubat, preluați cu elicoptere SMURD;

- 18 persoane posibil rănite ușor, după cum urmează:

a) 4 transportate cu ambulanțe (2 minori și 2 adulți, inclusiv conducătorul auto);

b) 11 minori care nu aveau aparținători și au fost transportați cu 2 autospeciale pentru victime multiple la Spitalele Marie Curie și Grigore Alexandrescu din București, fără probleme deosebite, pentru investigații medicale;

c) 3 minori preluați de părinți cu autoturismele personale către spital.

În urma evaluărilor medicale detaliate și diagnosticelor din unitățile spitalicești, se va stabili numărul exact al victimelor și gravitatea leziunilor suferite. 

Traficul este în continuare oprit pe sensul către Constanța și deviat la kilometrul 36 prin DN 3 Fundulea – Lehliu Gară, estimându-se reluarea circulației în jurul orei 22:30.