Sursa: INFOTRAFIC   Categorie: Stire   

PLOAIE TORENȚIALĂ, CU ACUMULARE DE APĂ PE CAROSABIL, PE AUTOSTRADA A3 BUCUREȘTI-PLOIEȘTI

Data: 13 Iunie 2024

Ora: 22:45

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că plouă torențial la această oră (22:45), pe Autostrada A3 București-Ploiești, cu acumulare parțială de apă pe carosabil, pe întreaga derulare a autostrăzii, vizibilitatea fiind diminuată.

Recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza, să mărească distanța între vehicule, să folosească luminile în mod corespunzător și să nu bruscheze comenzile volanului! Asigurați-vă bine înainte de schimbarea benzii și semnalizați această intenție!