JUDEȚUL VASLUI: CIRCULAȚIE OPRITĂ PE DN 24, DIN CAUZA UNUI ACCIDENT
Data: 05 Martie 2023
Ora: 11:10
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit temporar pe DN 24 Vaslui – Bârlad, în afara localității Crasna, județul Vaslui, pentru acordarea de îngrijiri medicale victimelor unui accident rutier și pentru cercetarea împrejurărilor producerii impactului. În urma coliziunii dintre două autoturisme, cinci persoane au fost rănite. La fața locului a fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD.
Se estimează reluarea circulației după ora 11.30.