JUDEȚUL VÂLCEA: TRAFIC DIRIJAT PE DN 7CC (CENTURA CĂLIMĂNEȘTI), DIN CAUZA UNUI ACCIDENT
Data: 16 Mai 2025
Ora: 13:35
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul se desfășoară dirijat, alternativ, pe DN 7CC (Centura Călimănești), în zona localității Jiblea Veche, județul Vâlcea, după ce un autocamion s-a răsturnat pe calea ferată (secția CF 201 Vâlcea - Sibiu) de pe un pasaj rutier. Două persoane sunt asistate medical la fața locului. Traficul feroviar se efectuează pe celălalt fir.
Se estimează reluarea circulației rutiere în condiții normale după ora 15.00.