Sursa: INFOTRAFIC Categorie:
JUDEȚUL TIMIȘ: TRAFICUL PE DN59 ESTE OPRIT, DIN CAUZA UNUI ACCIDENT RUTIER
Data: 04 Mai 2017
Ora: 16.00
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din pricina unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, circulația rutieră pe DN59 (E70) Timișoara – Deta este momentan oprită pe ambele sensuri la ieșirea din localitatea timișeană Șag către Jebel.
Polițiștii rutieri deviază provizoriu traficul auto pe o rută ocolitoare: DJ593 – Peciu Nou - DJ693B - Cebza – Ciacova – DN59 (Jebel).