JUDEȚUL SIBIU:TRAFIC RESTRICȚIONAT PE AUTOSTRADA A1
Data: 19 August 2022
Ora: 17:30
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe sensul către Sibiu al autostrăzii A1 Sebeș - Sibiu, la kilometrul 241+400m, traficul rutier a fost oprit din cauza unui autotren care a luat foc în mers și a rămas imobilizat pe suprafața de rulare. Nu sunt victime omenești.
Se estimează ca în aproximativ 30 de minute traficul să fie reluat.
Pentru evitarea evenimentelor nedorite, conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste disciplină în trafic, să mărească distanța de siguranță față de vehiculele dinainte și să se asigure temeinic înainte de efectuarea manevrei de schimbare a benzii de rulare.