JUDEŢUL PRAHOVA: VALORI DE TRAFIC ÎN CREȘTERE PE DN 1
Data: 30 Decembrie 2019
Ora: 09:15
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că valorile de trafic au început să crească pe DN 1 Ploiești - Brașov, pe raza localității Comarnic, județul Prahova, unde se circulă în coloană pe sensul de urcare spre Brașov, între kilometrii 101+500 metri – 103, precum și pe raza stațiunii Bușteni, în același sens de deplasare, între kilometrii 128 și 130.
Polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor, să adapteze viteza condițiilor de trafic și de drum, să nu se angajeze în depășirea coloanelor de autovehicule, să manifeste respect pentru ceilalți participanți la trafic, asigurându-se corespunzător înaintea efectuării oricărei manevre de schimbare a direcției, semnalizând totodată această intenție.
La planificarea călătoriei, luați în calcul folosirea rutelor alternative care pot fi mai puțin aglomerate decât arterele principale.