JUDEȚUL PRAHOVA: RESTRICȚII DE TRAFIC PE DN 1
Data: 30 Iunie 2025
Ora: 14:00
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că începând cu data de 01.07.2025, se va închide circulația rutieră pe ambele sensuri de mers ale DN 1, pe tronsonul kilometric 43+900 - 44+750 metri, pentru demontarea pasarelei pietonale din zona kilometrului 43+960, pe raza comunei Puchenii Moșneni, județul Prahova, în două etape, astfel:
Etapa I - în perioada 01.07.2025, orele 10:00 - 14:00: pe timpul executării lucrărilor de demontare a parapetului de beton median de pe DN 1, pentru a asigura posibilitatea devierii circulației, traficul se va desfășura în ambele sensuri pe drumul național, restricționat la cate o bandă de circulație pe sens.
Etapa a II-a - în perioada 02.07.2025, orele 00:00 - 04:00: traficul de pe DN 1 va fi deviat, în ambele sensuri, pe varianta de ocolire: DN 1 km. 43 - str. Comăneasa - str. Dogari - intersecție DN 1, km. 44+750 - Ploiești.
În perioada închiderii traficului pe DN 1, Serviciul Rutier Prahova va monitoriza sectorul de drum în cauză cu echipaje de poliție rutieră, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere și asigurării măsurilor de fluență.