JUDEŢUL GALAȚI: TRAFIC RELUAT PE DN24( E581) TECUCI – MĂRĂȘEȘTI
Data: 06 Aprilie 2016
Ora: 19:45
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 19:40, în judeţul Galați, traficul rutier a fost reluat pe un fir, alternativ, pe DN24(DE581) Tecuci – Mărășești, la Cosmești.
Amintim că, din cauza unui autotren care s-a răsturnat la kilometrul 9+500 de metri, în localitatea Cosmești, și a blocat ambele sensuri de mers, circulația a fost oprită. Nicio persoană nu a fost rănită.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule prudent și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.