Sursa: INFOTRAFIC   Categorie: Alerta trafic   Status: Inactiv

JUDEȚUL DOLJ: TRAFIC FEROVIAR ÎNTRERUPT PE SECȚIA DE CALE FERATĂ 901

Data: 24 Octombrie 2019

Ora: 07:00

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe secția de cale ferată 901 Craiova – Pitești (pe care circulația trenurilor se desfășoară pe un singur fir, pentru a permite executarea unor lucrări), la kilometrul feroviar 229, pe raza localității Pielești, județul Dolj, locomotiva trenului marfar 23698 s-a defectat în linie curentă. Din acest motiv, deplasarea mai multor trenuri este afectată. Se estimează că problema se va remedia în jurul orei 08.30.