JUDEȚUL BRAȘOV: CIRCULAȚIE ÎNTRERUPTĂ PE DN 1
Data: 22 Noiembrie 2023
Ora: 06:20
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN1 Predeal-Brașov, la kilometrul 151+900 de metri, la ieșire din localitatea Timișu de Sus, județul Brașov, s-a produs un accident rutier între două autoturisme, soldat cu rănirea a patru persoane, ce sunt conștiente și evaluate medical.
Traficul rutier este oprit pentru efectuarea cercetării la fața locului și se estimează reluarea normală a circulației în 30-45 de minute.