JUDEŢUL BACĂU: TRAFIC ÎNTRERUPT PE DN2, ÎN ZONA NICOLAE BĂLCESCU, DIN CAUZA UNUI ACCIDENT
Data: 04 Februarie 2014
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră (13:15), în judeţul Bacău, traficul rutier este întrerupt pe DN2, la ieşirea din localitatea Nicolae Bălcescu spre Adjud, din cauza unui accident rutier. Un autoturism care vira la stânga a fost lovit din spate de o autoutilitară şi proiectat în alte două autoturisme care circulau din sens opus. Conform primelor informaţii primite, două persoane au fost rănite. După ce ambulanţele vor porni către spital cu persoanele rănite (peste cel mult un sfert de oră), traficul rutier va fi reluat pe un fir, alternativ.