Sursa: INFOTRAFIC   Categorie: Stire   

JUDEȚUL BACĂU: TRAFIC ALTERNATIV PE DN 2F

Data: 25 Aprilie 2025

Ora: 14:40

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 2F, localitatea Tisa Silvestri, județul Bacău, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme, unul dintre acestea fiind proiectat în urma impactului în 2 pietoni care se deplasau pe marginea carosabilului. A rezultat decesul unui pieton și rănirea celuilalt, care a suferit multiple leziuni, urmând a fi transportat la spital. Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea polițiștilor.

Se estimează reluarea traficului în jurul orei 16:00.