JUDEȚUL ARGEȘ: TRAFIC ÎNGREUNAT PE DN 7
Data: 30 Ianuarie 2026
Ora: 09:40
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 147+300 de metri, în zona localității Morărești, județul Argeș, din cauza unei defecțiuni tehnice, un autotren a rămas imobilizat pe suprafața de rulare, blocând astfel sensul de mers spre Râmnicu Vâlcea.
Traficul rutier se desfășoară, alternativ, pe celălalt fir, prin dirijare și se estimează reluarea circulației rutiere după ora 10:00.















