Sursa: INFOTRAFIC   Categorie: Stire   

CIRCULAȚIE RESTRICȚIONATĂ PE AUTOSTRĂZILE A2 BUCUREȘTI-CONSTANȚA ȘI A10 SEBEȘ-AIUD, DIN CAUZA UNOR LUCRĂRI

Data: 11 Decembrie 2021

Ora: 09:15

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, 11 decembrie, au loc lucrări de reparații pe autostrăzile A2 București-Constanța și A10 Sebeș-Aiud, astfel:

- autostrada A2 București-Constanța, km. 81+500 de metri, sensul către litoral, loc. Dor Mărunt, jud. Călărași, se efectuează lucrări la partea carosabilă, până la ora 14:00, fiind restricționată prima bandă;

- autostrada A10 Sebeș-Aiud, tronaonul km. 13 – 17, sensul către Aiud, se montează parapetul antioribire, fiind restricționate benzile 1 și 2. Se circulă doar pe banda de urgență, până la ora 17:00.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte semnificația semnalizării instituite temporar, circulând cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum și să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație.