AUTOSTRADA A1 BUCUREȘTI - PITEȘTI: RESTRICȚII DE TRAFIC PENTRU EFECTUAREA DE LUCRĂRI
Data: 07 Februarie 2026
Ora: 10:00
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, până 18.00, traficul este restricționat progresiv pe Autostrada A1 București – Pitești, pe ambele sensuri între kilometrii 86 și 120, pentru a fi efectuate reparații izolate ale gropilor din carosabil.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă în zonele cu restricții, să respecte semnificația semnalizării temporare, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulație, semnalizând din timp efectuarea acestei manevre!















