25 Noiembrie 2021Sursa: IGPR

PROIECTUL ‚,DEZVOLTAREA SISTEMULUI DE IDENTIFICARE ȘI RECUNOAȘTERE FACIALĂ (NBIS) ȘI INTERCONECTAREA ACESTUIA CU AUTORITĂȚILE DE APLICARE A LEGII DIN UE PRIN INTERMEDIUL STESTA”

UNIUNEA EUROPEANĂ

FONDUL PENTRU SECURITATE INTERNĂ

 

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

DIRECȚIA FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

AUTORITATE RESPONSABILĂ

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE

 

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU COMUNICAȚII ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI

                                        Nr. 954 din 24 noiembrie 2021

COMUNICAT DE PRESĂ

PROIECTUL ‚,DEZVOLTAREA SISTEMULUI DE IDENTIFICARE ȘI RECUNOAȘTERE FACIALĂ (NBIS) ȘI INTERCONECTAREA ACESTUIA CU AUTORITĂȚILE DE APLICARE A LEGII DIN UE PRIN INTERMEDIUL STESTA

La nivelul Poliției Române, a fost implementat proiectul „Dezvoltarea sistemului de identificare și recunoaștere facială (NBIS) și interconectarea acestuia cu autoritățile de aplicare a legii din UE prin intermediul sTESTA”, finanțat de Comisia Europeană, în cadrul Programului Naţional Fondul pentru Securitate Internă - Componenta cooperare polițienească, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală pentru Comunicații și Tehnologia Informației, în perioada 27 noiembrie 2018 – 26 noiembrie 2021.

Acesta a vizat atât creșterea capabilităților Poliției Române de identificare a autorilor de infracțiuni, cât și modernizarea nodurilor rețelei de comunicații sTESTA, la nivel național.

Având în vedere finalitatea judiciară, identificarea judiciară reprezintă indicatorul macro al eficienței în oricare dintre ariile de activitate ale Poliției Române, aportul structurilor criminalistice la efortul general de identificare a autorilor de infracțiuni și probare a faptelor antisociale fiind decisiv.

Implementarea unei tehnologii în domeniul recunoașterii faciale permite Poliției Române să includă această metodă ca măsură în elucidarea cazurilor asociate furtului de identitate sau documentelor pierdute ori furate, precum și identificarea persoanelor care au comis fapte de natură penală (terorism, infracțiuni cu violență, etc.).

De asemenea, țara noastră se aliniază cerințelor internaționale în domeniul securității și cooperării polițienești internaționale, prin instituirea funcționalității de verificare a persoanelor care fac obiectul unor semnalări în SIS, în baza imaginilor faciale.

Sistemul informatic de recunoaștere facială contribuie semnificativ la instrumentarea dosarelor penale și în probarea faptelor antisociale, prin dezvoltarea de funcționalități de căutare, verificare și comparare a imaginilor cu cele provenite din diferite surse, compararea acestora putând fi realizată exclusiv în baza actelor de dispunere emise de organele judiciare.

În ceea ce privește rețeaua sTESTA (Trans-European Services for Telematics between Administrations), aceasta reprezintă canalul de servicii trans-europene securizate pentru telematica între administrații, dedicată asigurării unui mediu de comunicații securizat, fiind punctul unic de interconectare a bazelor de date ale comunității administrației publice la nivel european.

Astfel, prin modernizarea rețelei sTESTA la nivelul structurilor MAI implicate, este facilitată interoperabilitatea sistemelor informatice utilizate în schimbul de date dintre autoritățile naționale de aplicare a legii și partenerii externi.

În același timp, este sporită securitatea în rețelele de comunicații, prin asigurarea unui nivel ridicat de securitate cibernetică pentru utilizatorii rețelei sTESTA, precum și prin asigurarea, în bune condiții, a suportului tehnic necesar serviciilor pan-europene de e-Guvernare.

La data de 19 noiembrie 2021 a avut loc conferința de închidere a proiectului.

Valoarea totală eligibilă alocată pentru finanțarea proiectului a fost de 7.682.479,38 lei, dintre care 5.761.859,54 lei a reprezentat finanțarea Uniunii Europene, iar contribuția părții române a fost de 1.920.619,84 lei.

ROFSIP2018OS5A18P01-Dezvoltarea sistemului de identificare și recunoaștere faciala (NBIS) și interconectarea acestuia cu autoritățile de aplicare a legii din UE prin intermediul sTESTA

Proiect finanțat prin Fondul pentru Securitate Internă – componenta pentru cooperare polițienească

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii