Poliția Română și Lidl dau „Verde la educație pentru circulație” printr-o nouă lecție de educație rutieră
Pentru al cincilea an consecutiv, Poliția Română și Lidl demarează cea mai amplă campanie de educație rutieră la nivel național - „Verde la educație pentru circulație”. Lecția de circulație rutieră va avea loc simultan în parcările magazinelor Lidl din întreaga țară pe 30 septembrie, de la ora 11:00, când sunt așteptați să participe toți copiii cu vârste între 4 și 10 ani.
Devenit tradiție deja, parteneriatul dintre Poliția Română și Lidl are ca scop educarea copiilor în privința importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație.
Campania „Verde la educație pentru circulație” se derulează pe 30 septembrie pentru al cincilea an consecutiv, simultan, în parcările magazinelor Lidl din țară și își propune să contribuie la educația rutieră a copiilor. Scopul acestei campanii este unul pe termen lung, anume reducerea numărului de accidente rutiere în care sunt implicați copiii.Pe parcursul edițiilor anterioare, peste 50.000 de copii au luat parte la lecțiile interactive susținute de polițiști și și-au însușit informații esențiale despre cum pot deveni pietoni responsabili.
„Verde la educație pentru circulație este unul dintre primele proiecte de responsabilitate socială demarate de Lidl în România. Alături de partenerii noștri de la de la Poliția Română, am văzut cum acest proiect crește cu fiecare ediție și ne dăm seama că, pe termen lung, poate avea un impact pozitiv major în societate. Vom continua să ne implicăm activ în transmiterea informațiilor esențiale către cei mici și părinți, pentru a îi ajuta să devină pietoni responsabili. Așadar, îi așteptăm în număr cât mai mare pe toți cei care doresc să participe la lecția de educație rutieră, în parcările magazinelor Lidl din țară, pe 30 septembrie”, a declarat Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.
Desfășurarea orelor de educație rutieră
Pe 30 septembrie, de la ora 11.00, polițiștii vor fi prezenți în parcările a 206 magazine Lidl din țară pentru a le explica participanților semnele și regulile de circulație șia le oferi sfaturi pentru siguranța pietonală. Astfel, fiecare copil care se alătură inițiativei va avea șansa să învețe direct de la polițiști care este comportamentul unui pieton exemplar în trafic.
,,Pentru Poliția Română siguranța rutieră reprezintă o prioritate, iar creșterea nivelului de siguranță celor mici constituie o preocupare constantă pentru noi. Suntem convinși că bazele unui comportament rutier preventiv se pun la vârste fragede, iar prezența noastră în mijlocul celor mici pentru a le arăta cum să circule corect îi ajută să-și formeze deprineri care o sa le fie de folos pe tot parcursul vieții.”, a spus comisar-șef de poliție Grigore George, directorul adjunct al Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române.
Lecția debutează printr-o sesiune teoretică, în care cei mici vor afla informații despre semnele de circulație, dar și care sunt cele mai importante reguli de respectat atunci când doresc să traverseze. Urmează apoio sesiune interactivă, cu exerciții practice, în care copiii trebuie să pună în aplicare informațiile primite – recunoașterea corectă a semnelor și jocuri de traversare.
În plus, cei mici vor primi mai multe premii pentru participarea activă la lecție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii