30 Iunie 2017Sursa: IGPR

LITORAL ÎN SIGURANŢĂ!

Începând cu 1 iulie a.c., 164 de polițiști detașați din teritoriu vor acționa suplimentar față de dispozitivul curent, în zona stațiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiștii să-și petreacă vacanța în liniște și siguranță.

În baza Planului de acțiune ,,Litoral 2016”, șeful Poliției Române, chestor principal de poliție Bogdan Despescu a dispus suplimentarea efectivelor curente care acționează pentru liniștea și siguranța turiștilor de pe litoral.

Astfel, în perioada 1 iulie – 3 septembrie a.c., zilnic, 447 de polițiști acționează, în sistem integrat, pentru siguranța cetățenilor.

Dintre aceștia, 283 de polițiști sunt din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar 164 de polițiști sunt de la alte inspectorate de poliție județene, fiind detașați pentru a acționa în zona stațiunilor de pe litoral, pentru prevenirea faptelor antisociale, protejarea drepturilor și a bunurilor celor care aleg să își petreacă vacanța la malul mării.

În activități sunt angrenați polițiști de la ordine publică, polițiști rutieri, de la acțiuni speciale, de investigare a criminalității economice, de investigații criminale, criminalistică, transporturi și de la arme, explozivi și substanțe periculoase, care acționează, în sistem integrat, împreună cu colegi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În această perioadă, vor fi derulate mai multe campanii pentru informarea turiştilor cu privire la mijloacele de luptă antivictimală, fiind vizate prevenirea furturilor din camerele de hotel, din auto, de pe plajă, a dispariţiilor de minori şi a prevenirii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.

Astfel, la toate hotelurile şi locurile de cazare omologate, în locuri vizibile, au fost afişate materiale preventive, iar turiştilor le-au fost distribuite pliante şi brăţări informative.

O atenţie deosebită este acordată şi taberelor şcolare existente în staţiunile de pe litoral, în cadrul cărora se vor derula campanii de prevenire în rândul elevilor.

Reamintim că, anul trecut, s-a înregistrat o scădere cu peste 28% a faptelor de natură penală, sesizate în staţiunile de la Marea Neagră.  

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii