ANUNȚ privind programarea la evaluarea psihologică a candidaților înscriși la concursul organizat în vederea ocupării funcției vacante de șef birou la Biroul Gestiuni din cadrul Serviciului Administrativ din Inspectoratul General al Poliției Române
A N U N Ţ
În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, ale O.m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne și ale O.m.a.i. nr. 23/2015 privind activitatea de psihologie în Ministerul Afacerilor Interne, toate cu modificările şi completările ulterioare;
În atenția candidaților înscriși la concursul organizat la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române pentru ocuparea funcţiei vacante de şef birou la Biroul Gestiuni din cadrul Serviciului Administrativ din Inspectoratul General al Poliției Române.
Vă aducem la cunoștință faptul că evaluarea psihologică se va susţine în data de 01.11.2023, ora 8:15, la sediul Centrului de Psihosociologie din cadrul Institutului de Studii pentru Ordine Publică – Corp C din municipiul Bucureşti, șoseaua Olteniței nr. 158-160, sector 4.
Candidaţii se vor prezenta la data şi ora stabilită și vor avea asupra lor documentul de identitate valabil (C.I./paşaport) şi 2 pixuri de culoare albastră.
Eventualele contestații cu privire la avizul psihologic de inaptitudine vor fi primite la Direcţia Management Resurse Umane în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă de către candidați a rezultatului, urmând a fi înaintate, de îndată, Centrului de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne în vederea soluționării acestora, conform prevederilor legale în vigoare.
Candidaţii pentru care a fost emis un aviz psihologic (apt/inapt), aflat în perioada de valabilitate de 6 luni, ca urmare a evaluării psihologice pe care au susţinut-o pentru acelaşi scop, respectiv în cadrul altor proceduri de concurs pentru ocuparea unei funcţii de conducere, nu pot participa la o nouă evaluare, potrivit prevederilor incidente.
Pentru aceştia se va solicita, Centrului de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne, verificarea în baza de date şi emiterea unui duplicat al avizului valabil, care va fi valorificat în procedura de concurs, la validarea candidaturilor.
Facem precizarea că accesul în incinta Institutului de Studii pentru Ordine Publică nu se poate realiza cu autoturismul personal.
Tematici si bibliografii
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii