Data concursului: 06 Octombrie 2023

ANUNȚ privind ocuparea funcţiei vacante de șef post poliție la Postul de poliție transport naval Mangalia-Sud din cadrul Serviciului Poliție Transporturi Maritime - Inspectoratul General al Poliției Române, prevăzută la poziţia 67 din statul de organizare al unităţii, cu recrutare din sursă internă.

A  N  U  N  Ţ

 

În conformitate cu prevederile art. 2735 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale Ordinului M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare;

 

Inspectoratul General al Poliţiei Române cu sediul în Municipiul Bucureşti, str. Mihai Vodă, nr. 4 - 6, Sectorul 5, organizează,

 

C  O  N  C  U  R  S :

 

Pentru ocuparea funcţiei vacante de șef post poliție la Postul de poliție transport naval Mangalia-Sud din cadrul Serviciului Poliție Transporturi Maritime - Inspectoratul General al Poliției Române, prevăzută la poziţia 67 din statul de organizare al unităţii, cu recrutare din sursă internă.

În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiţii:

  1. Să fie agenți de poliție, cu următoarea pregătire de bază:
  • Studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat.
  1. să fie declaraţi «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop;
  2. să deţină gradul profesional de minimum agent de poliţie;
  3. să aibă vechime în muncă minim 2 ani, din care 2 ani în structurile de ordine publică, apărare şi siguranţă naţională;
  4. să aibă 2 ani vechime în specialitatea structurii;
  5. să fi obţinut calificativul de cel puţin ,,Bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
  6. să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta să nu fi fost pusă în mişcare acţiunea penală;
  7. să dețină/să obțină aviz de organ de cercetare al poliției judiciare;
  8. să dețină/să obțină autorizație de acces la informații clasificate din clasa secret de stat, nivel „SECRET” ;
  9. să dețină/să obțină permis de conducere cel puțin categoria B (după caz) ;
  10. să dețină/să obțină calitatea de polițist rutier (după caz) ;
  11. să dețină/să obțină atestatul în postul/funcția/componenta de specialitate de la bordul navei, în conformitate cu legislația în vigoare (după caz).

Cererile de participare la concurs (conform modelului anexat) vor fi adresate inspectorului general al Poliției Române și vor fi depuse la adresa de e-mail a Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Management Resurse Umane concursuriconducere@politiaromana.ro până la data de 21.09.2023, orele 16.00 (inclusiv în zilele nelucrătoare).

Dosarele de recrutare vor fi depuse, până la data de 21.09.2023, orele 16.00 (inclusiv în zilele nelucrătoare), exclusiv în format electronic (scanat, format PDF needitabil), la adresa de e-mail a Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Management Resurse Umane concursuriconducere@politiaromana.ro și vor cuprinde documentele prevăzute de art. 60 alin. (1) din Anexa nr. 3 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016, astfel:

  1. cerere de înscriere (Anexa 1);  
  2. curriculum vitae, model comun european;
  3. copie a actului de identitate;
  4. copii ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerințele postului;
  5. adeverință care conține rezultatul ultimului examen de bilanț, eliberată de medicul de unitate, potrivit Anexei nr. 2 din Dispoziția Comună a Direcției Medicale nr. 963164 din 15.03.2022 și a Direcției Generale Management Resurse Umane nr. 327674 din 15.03.2022;
  6. declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare (Anexa 2);
  7. adeverinţă eliberată de structura de resurse umane a unității de provenienţă, din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute la pct. 3, 4, 5, 6 și 7 din prezentul anunț, eliberată ulterior publicării anunțului.

Candidatul declarat „admis” va prezenta documentele din dosarul de recrutare, în original, în vederea certificării pentru conformitate și semnării de către persoana desemnată și de către candidat. Originalul documentelor se restituie candidatului, după certificarea copiilor.

Documentele menționate pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare nu se mai realizează.

În situația în care candidatul declarat „admis” nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute. Dacă nu există un alt candidat care să fi obținut nota necesară pentru a fi declarat „admis” la concurs, se poate organiza un nou concurs, potrivit actelor normative incidente.

Întrucât examinarea psihologică este de competența Centrului de Psihosociologie al M.A.I., data, ora, locul și celelalte detalii vor fi comunicate prin postare pe pagina de Internet a Inspectoratului General al Poliției Române www.politiaromana.ro.

Candidații nu vor fi anunțați personal cu privire la data, ora și locul unde se va organiza evaluarea psihologică, fiind obligați să se informeze prin verificarea permanentă a paginii de Internet a Inspectoratului General al Poliției Române www.politiaromana.ro.

Candidații trebuie să se prezinte în ziua, data, ora și locul în care au fost planificați pentru susținerea evaluării psihologice.

Lista candidaților declarați „apt”/„inapt” psihologic se va posta pe pagina de Internet a Inspectoratului General al Poliției Române www.politiaromana.ro.

Candidații declarați „inapt” psihologic nu vor putea participa la concurs.

Concursul va consta în susținerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale, potrivit prevederilor art. 26 din Anexa nr. 3 la O.m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale M.A.I., care se înregistrează audio și/sau video și se va desfășura la sediul Serviciului Poliție Transporturi Maritime din Municipiul Constanța, Incinta Port Constanța, Clădire ,,BURSA NOUĂ, parter, în data de 06.10.2023, după următorul grafic:

  • instructajul candidaților: orele 13.00;
  • desfășurarea interviului pe subiecte profesionale: începând cu orele 13.10;
  • afișarea grilei de apreciere: la finalizarea interviului desfășurat cu ultimul candidat;
  • afișarea rezultatelor: după orele 16.00 (în raport de numărul candidaților).

Perioada limită de depunere a eventualelor contestații - în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor, respectiv 09.10.2023.

Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor la această activitate se va realiza în perioada 10.10.2023 – 11.10.2023.

Afișarea tabelului cu rezultatele finale se va realiza în perioada 09.10.2023 – 11.10.2023, în funcție de existența/inexistența unor eventuale contestații.

Evaluarea probei de concurs se face cu note de la 1 la 10.

Nota minimă de promovare a probei de concurs este 7,00.

Candidații sunt declarați „admis” în ordinea descrescătoare a notelor obținute la interviul structurat pe subiecte profesionale. În situația în care mai mulți candidați obțin aceeași notă, este declarat „admis” la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs. Rezultatele se înscriu în tabelul cu rezultatele obținute la concurs și se aduc la cunoștință prin afișare la sediul Serviciului Poliție Transporturi Maritime din Municipiul Constanța, Incinta Port Constanța, Clădire ,,BURSA NOUĂ, parter și prin postare pe pagina de Internet a Inspectoratului General al Poliției Române www.politiaromana.ro.

Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestație o singură dată, în termen de 24 de ore de la afișare, ce va fi depusă în format electronic (semnată și scanată în format electronic needitabil) la adresa de e-mail a Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Management Resurse Umane  concursuriconducere@politiaromana.ro.

Rezultatele la contestații se comunică candidaților prin afișare la sediul Serviciului Poliție Transporturi Maritime din Municipiul Constanța, Incinta Port Constanța, Clădire ,,BURSA NOUĂ, parter și se postează pe pagina de Internet a Inspectoratului General al Poliției Române www.politiaromana.ro.

Nota acordată după soluționarea contestației la interviul structurat pe subiecte profesionale este definitivă.

La concurs pot participa numai candidații care îndeplinesc condițiile legale, criteriile specifice de recrutare, condițiile de ocupare prevăzute în fișa postului și ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite și depuse în termenul prevăzut în prezentul anunț de concurs.

Fișa postului poate fi consultată, la cerere, de către candidați, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, din strada Mihai-Vodă nr. 6, sector 5, municipiul București, tel. int. 26160, 26442.

Relații suplimentare privind condițiile de participare sau documentele necesare se pot obține de la Direcția Management Resurse Umane, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române,                  int. 26160, 26442 în zilele lucrătoare.

Modificările care privesc organizarea și desfășurarea concursului, intervenite din motive obiective (cauzate de contextul epidemiologic sau de alți factori), se vor afișa în timp util pe pagina de internet a Inspectoratului General al Poliției Române, www.politiaromana.ro

Candidații sunt rugați să citească cu atenție anunțul și să respecte organizarea stabilită cu privire la toate etapele concursului.

Tematica și bibliografia fac parte integrantă din prezentul anunț.

 

Tematici si bibliografii

TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA

recomandate candidaţilor înscrişi la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei vacante de șef post poliție la Postul de poliție transport naval Mangalia-Sud din cadrul Serviciului Poliție Transporturi Maritime - Inspectoratul General al Poliției Române, prevăzută la poziţia 67 din statul de organizare al unităţii, cu recrutare din sursă internă

 

 

CAPITOLUL I

 

TEMATICA

  • Funcţiile procesului managerial.
  • Controlul managerial.
  • Managementul luării deciziei.
  • Raportarea evenimentelor şi monitorizarea situaţiei operative.
  • Organizarea şi desfăşurarea controalelor în cadrul M.A.I..
  • Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Poliţiei Române.
  • Drepturile, îndatoririle şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi ale poliţistului.
  • Activităţile de analiză a postului şi de întocmire a fişei postului.
  • Perioada de stagiu, perioada de probă, definitivarea în profesie şi exercitarea tutelei profesionale.
  • Organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare.

 

    BIBLIOGRAFIE

  • Costică Voicu, Ştefan Prună – Managementul organizaţional al Poliţiei – Fundamente teoretice, Editura MEDIAUNO 2007, Capitolul 3, Subcapitolul 3, Capitolele 7 şi 8.
  • O.M.A.I. nr. S/61/03.03.2010, privind raportarea şi monitorizarea evenimentelor şi a aspectelor de interes operativ, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul II, Secţiunile I şi II.
  •  O.M.A.I. nr. 138/2016 privind organizarea şi executarea controalelor în Ministerul Afacerilor Interne, Capitolul IV.
  • Legea nr. 218/2002 (republicată) privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolele II şi III.
  • Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul III, Secţiunile 1, 2 şi 3.
  • O.M.A.I. nr.140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne.  Anexa 1, Anexa 5.
  • Legea nr. 364/15.09.2004, privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare.

CAPITOLUL II

           TEMATICĂ

  • Competenţa teritorială a poliţiei transporturi.
  • Răspunderea operatorului de transport feroviar.
  • Organizarea şi efectuarea transporturilor pe căile ferate române.
  • Contravenţii la normele privind transporturile pe căile ferate române.
  • Realizarea pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanei – Dispoziţii generale.
  • Formele de pază.
  • Obligaţiile Ministerului Afacerilor Interne pe linia pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
  • Răspunderi şi sancţiuni pe linia pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
  • Infracţiuni de corupţie şi de serviciu.
  • Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate.
  • Reglementari privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora.

 

BIBLIOGRAFIE

  • Dispoziţia I.G.P.R. nr. 151.076/18.06.2014 privind competenţa poliţiei transporturi.
  • O.G. nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România, republicată şi actualizată, Capitolul IV.
  • O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată şi actualizată, Titlul I.
  • H.G. nr. 203/1994, pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Art.2.
  • Legea nr. 333/2003 republicată, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolele I, II, VIII şi IX .
  • Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările şi completările ulterioare, Partea specială - Titlul V şi Titlul VII - Cap. I.
  • Legea nr. 38 din 7 aprilie 2014 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 31/2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora utilizate în activitatea feroviară.

 

 

 

CAPITOLUL   III

TEMATICĂ

  • Clasificarea informaţiilor.
  • Declasificarea şi trecerea informaţiilor clasificate la un nivel inferior de secretizare.
  • Atribuţiile generale ale funcţionarului de securitate.
  • Accesul la informaţii clasificate.
  • Reguli generale privind evidenţa, întocmirea, păstrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea şi distrugerea informaţiilor clasificate.
  • Manipularea şi controlul mediilor de stocare a informaţiilor clasificate în format electronic.
  • Modalitatea de eliberare/retragere a autorizaţiei de acces la informaţii secrete de serviciu.
  • Tipurile de semnalări şi categoriile de date care se introduc în Sistemul Informatic   Naţional de Semnalări.
  • Biroul  SIRENE.
  • Principiile cooperării poliţieneşti internaţionale.
  • Urmărirea transfrontalieră.
  • Organizarea şi asigurarea accesului la informaţiile de interes public. Sancţiuni.

 

         BIBLIOGRAFIE

  • H.G. nr.585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul 2, Secţiunile 1, 2, 4 (art.31) şi 5, Capitolul 3 şi Capitolul 8, Secţiunea 4, Pct. F.
  • H.G. nr.781/2002 privind protecţia informaţiilor secret de serviciu, cu modificările şi completările ulterioare, Art. 7 şi 8.
  • Legea nr. 141/2010 republicată, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen, Capitolul II, Secţiunea 3 şi Capitolul III, Secţiunea 2, art. 23 şi 24.
  • O.U.G. nr.103/2006 republicată, privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale, Capitolul  I, Art.3 şi Capitolul V.
  • Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul II şi Capitolul III.

 

CAPITOLUL IV

TEMATICĂ

  • Reguli generale privind înregistrarea, evidenţa unitară şi circuitul sesizărilor penale.
  • Organizarea activităţii de cercetare la faţa locului.
  • Introducerea şi scoaterea bunurilor de la Camerele de corpuri delicte.
  • Sesizarea evenimentelor şi luarea primelor măsuri.
  • Deplasarea la faţa locului.
  • Înregistrarea dosarelor penale şi completarea registrului privind sesizările cu caracter penal.

 

         BIBLIOGRAFIE

  • Ordinul comun al M.A.I. şi P.I.C.C.J. nr. 56/10.04.2014 – nr. 12/C/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înregistrarea, evidenţa unitară, circuitul sesizărilor penale şi coordonarea administrativă a activităţilor dispuse organelor de poliţie de către procuror – Anexa, Capitolul II, Secţiunea 1.
  • Ordinul M.A.I. nr. 73/27.05.2013, privind organizarea şi funcţionarea camerelor de corpuri delicte Art.1 – 15.  
  • Ordinul comun al M.A.I. şi P.I.C.C.J. nr. 182/14.08.2009 – nr. 1754/C/2009 privind procedura cercetării la faţa locului, Art.3 – 25.  
  • Dispoziţia I.G.P.R. nr. 76/22.12.2014 privind activitatea de înregistrare a dosarelor penale şi a dispoziţiilor procurorilor, Cap. II.

 

CAPITOLUL V

                   TEMATICĂ

  • Contravenţii prevăzute de  Legea 61/1991.
  • Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie a cetăţeanului prevăzută de Strategia Naţională de Ordine şi Siguranţă Publică 2015-2020.
  • Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale.
  • Analiza situaţiei operative conform metodologiei de elaborare a Planului unic de ordine şi siguranţă publică.
  • Organizarea dispozitivului de menţinere a ordinii şi siguranţei publice.
  • Responsabilităţile şefilor structurilor implicate în activitatea de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în sistem integrat.
  • Modul de acţiune a efectivelor de poliţie pentru soluţionarea evenimentului sesizat prin SNUAU.
  • Documentele utilizate în activitatea de menţinere a ordinii publice de către toate structurile din cadrul M.A.I. cu atribuţii în acest domeniu.
  • Organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire, evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor, precum şi de primire a cetăţenilor în audienţă în structurile M.A.I.
  • Activitatea de soluţionare a petiţiilor.
  • Răspunderea disciplinară.

 

BIBLIOGRAFIE

  • Legea nr. 61/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 2.
  • H.G. nr. 779/ 23.09.2015 pentru aprobarea Strategiei naţionale de ordine şi siguranţă publică 2015-2020, Cap. III - Obiectivul general nr. 3.
  • O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările si completările ulterioare, Capitolele II şi III.
  • O.M.A.I. nr.184/29.03.2007 privind Planul unic de ordine şi siguranţă publică, Anexa, Capitolul  I.
  • O.M.A.I. nr. 60/2010, privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolele II şi III.
  • Dispoziţia I.G.P.R. nr. 207/10.04.2006 pentru punerea în aplicare a Concepţiei unitare privind modul de acţiune al efectivelor de poliţie pentru preluarea şi rezolvarea evenimentelor semnalate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă. Concepţia unitară privind modul de acţiune al efectivelor de poliţie pentru preluarea şi rezolvarea evenimentelor semnalate prin SNUAU. Capitolul IV.
  • Dispoziţia I.G.P.R. 46/01.07.2015 privind reglementarea unitară a modelelor ,,Fişei de intervenţie la eveniment” şi a „Raportului cu activităţile desfăşurate”.
  • M.A.I. 190/2004 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire, evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor, precum şi de primire a cetăţenilor în audienţă în structurile M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare.
  • O.G. nr. 27/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
  • H.G. nr. 725/2015, pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, referitoare la acordarea recompenselor şi răspunderea disciplinară a poliţiştilor. Capitolul III.

    

         PRECIZĂRI:

  1. Actele normative prevăzute în bibliografia recomandată candidaţilor vor fi studiate în forma actualizată la data publicării anunţului de concurs.
  2. Actele normative menţionate în bibliografie şi pentru care nu sunt specificate capitole sau titluri, vor fi studiate în totalitate.

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii