ANUNŢ privind amânarea datei susținerii probei interviu pentru concursul organizat în vederea ocupării funcției vacante de şef birou la Biroul Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, prevăzută la poziţia 44 din statul de organizare al unităţii, cu recrutare din sursă internă
A N U N Ţ
În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului și ale O.m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere faptul că, membrii comisiei de concurs se află în imposibilitatea de a desfășura activitățile specifice comisiei, fiind implicați în alte activităţi dispuse de conducerea I.G.P.R.;
Cu data prezentului anunț, se amână data susținerii probei interviu pentru concursul organizat în vederea ocupării funcției vacante de şef birou la Biroul Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, prevăzută la poziţia 44 din statul de organizare al unităţii, cu recrutare din sursă internă, probă ce va avea loc la data de 12.09.2023, după următorul grafic:
- instructajul candidaților: ora 12.00;
- desfășurarea interviului pe subiecte profesionale: ora 12.15;
- afișarea grilei de apreciere: la finalizarea interviului desfășurat cu ultimul candidat;
- afișarea rezultatelor: după ora 16.00 (în raport de numărul candidaților);
- perioada limită de depunere a eventualelor contestații (în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor, respectiv 13.09.2023);
- soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor la această activitate se va realiza în perioada 14.09 - 15.09.2023;
- afișarea tabelului cu rezultatele finale se va realiza în perioada 13.09 - 15.09.2023, în funcție de existența/inexistența unor eventuale contestații.
Tematici si bibliografii
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii